Timişoara: Calificare dramatică pentru BCM Elba
0"Leii din Banat" au avut nevoie de prelungiri pentru a trece de Energia Rovinari, cu scorul de 102-100.
Baschetbaliştii de la Municipal Elba au învins dramatic Energia Rovinari în meciul decisiv şi s-au calificat în semifinalele play-off-ului Diviziei A. După ce gazdele au condus şi cu 15 puncte diferenţă, oltenii au reuşit să ducă partida în prelungiri.
Meciul a început bine pentru jucătorii lui Dragan Petricevici, iar după primul sfert conduceau pe tabelă cu 27-20. Pe banca echipei din Rovinari a luat loc şi politicianul Victor Ponta, preşedintele de onoare al echipei, lucru care a iritat publicul timişorean. La pauza mare, scorul arăta 48-46 pentru Elba, însă Djambici şi compania au reuşit un sfert trei de senzaţie. După 30 de minute, Elba conducea cu un avantaj de 15 puncte, 76-61.
Sfertul patru blestemat
Toată lumea se aştepta ca sfertul patru să fie la discreţia bănăţenilor, dar lucrurile nu au stat aşa şi pe parchetul din „Olimpia”. Oaspeţii au intrat pe teren extrem de hotărâţi să revină în joc şi au reuşit un forcing de senzaţie în care au marcat numai puţin de 15 puncte, în timp ce Elba a marcat doar trei. Energia Rovinari a reuşit egalarea (92-92) şi a dus meciul în prelungiri.
Ulimul atac pentru Elba
Au urmat cinci minute de prelungire. Primii care au marcat au fost tot oaspeţii, care au preluat conduceau pentru prima dată pe tabelă! „Leii din Banat”, încurajaţi frenetic de inimoasa galerie, nu au resimţit şocul şi au revenit la concuderea partidei. Cele două echipe au mers cap la cap, iar cu trei secunde înainte de expirarea timpului scorul era din nou egal, 100-100.
Ultimul atac a aparţinut jucătorilor timişoreni. Cu câteva clipe înainte de final mingea a ajuns sub panou la Grubisici, care a trimis cu un cârlig mingea în coş şi a aruncat sala în aer. Bucurie de nedescris pentru jucători, care s-au prăbuşit pe parchet. Baschetbaliştii au sărbătorit calificarea în semifinale alături de suporteri.
Antrenorul Dragan Petricevici şi-a stăpânit cu greu lacrimile după victoria cu Energia Rovinari. „A fost cea mai dificilă partidă de când mă aflu la Timişoara. Îmi pare rău că nu am avut luciditatea să ne menţinem avantajul luat. Dar de asta e baschetul frumos. Publicul a fost senzaţional”, a declarat Dragan Petricevici. „Poate nu a fost cel mai frumos meci, dar cu siguranţă cel mai dramatic”, a adăugat Nenad Markovici.
Următorul meci este programat miercuri, de la ora 18.00, în sala “Olimpia”, contra celor de la CS Otopeni.