Timişoara: Borbely n-are emoţii cu Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii bănăţeni speră că meciul cu Gloria Buzău va reprezenta un nou început pentru "Poli" Timişoara.

Balazs Borbely, care a jucat în trei dintre cele patru meciuri ale timişorenilor din acest an, regretă cele două egaluri din ultimele două etape. "Ar fi trebuit să câştigăm acasă, împotriva Mediaşul, şi la Otopeni ar fi trebuit să câştigăm. Dar, pe de altă parte, poate nu toată lumea se aştepta să câştigăm la Tg. Jiu. Eu zic că poziţia din clasament nu arată automat şi valoarea unei echipe", a spus mijlocaşul slovac.
Acesta este de părere că presiunea la echipă este ceva normal şi nu se teme de meciul de sâmbătă, cu Gloria Buzău. "Nu am emoţii pentru meciul de sâmbătă. E normal să fie presiune la fiecare meci, deci inclusiv la acesta, pentru că dacă vrei ceva, trebuie să fii tot timpul cu presiune, pentru că altfel joci pentru mijlocul clasamentului, nu pentru partea superioară", a declarat Balazs Borbely.

Abiodun vrea încredere

Abiodun Agunbiade nu a jucat foarte multe minute în returul de campionat, în banda dreaptă fiind preferaţi Vali Bădoi şi Stelian Stancu. "Antrenorul decide cine joacă, eu trebuie să mă antrenez pentru a fi în formă. Ne antrenăm pentru a ne îmbunătăţi jocul. Nu este uşor, pentru că n-am evoluat foarte bine până acum, ne-a scăzut puţin încrederea. Aşa se întâmplă, însă dacă învigem, totul va reveni la normal", a declarat mijlocaşul nigerian.
Jucătorul nu consideră meciul cu Buzău ca fiind diferit faţă de oricare altul. "Toate meciurile sunt dificile, adversarii sunt periculoşi, dar abordăm fiecare meci la victorie. Situaţia diferă de la meci la meci, însă noi jucăm pentru a câştiga", a spus Abiodun.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite