Timişoara: Bărbaţii care au arătat ce ştiu în bucătărie
0Concurenţii au impresionat publicul atât prin talent, cât şi prin personalitate.
Cotlet de porc, somon, legume şi multe condimente au dat de lucru oamenilor de afaceri şi medicilor care s-au întrecut la „Noaptea bucătarilor”. Evenimentul organizat de Clubul Rotary Cetate a reunit cinci personalităţi din Timişoara, care au fost de acord să-şi întreacă forţele în bucătărie. Cornel Bota, directorul Societăţii Drumuri Municipale, Petru Deutch, anestezist la Institutul de Boli Cardiovasculare, Gianluca Testa , om de afaceri, Carlo Marchegiano, pilot de raliuri şi Sorin Drăgoi, patronul Pensiunii Casa dela Rossa şi-au intrat repede în rol de bucătari şefi.
Ei au condimentat atmosfera concursului nu numai cu piperul, curry-ul sau zahărul brun puse la dispoziţie de organizatori, dar şi cu glume care i-au vizat inclusiv pe membrii juriului. Pentru a avea şi mai multă inspiraţie în bucătărie, concurenţii au primit şi câte o asistentă, gata să îi ajute în alegerea reţetei perfecte. Unii dintre participanţi au primit ajutor şi din public, dar au fost avertizaţi cu stricteţe că vor primi sancţionări de la comisia care a urmărit corectitudinea derulării concursului.
Ora 20.30 Start la gătit
Îmbrăcaţi în costume de bucătari, cu toci personalizate şi mult suport din public, concurenţii au primit câte o plasă cu alimente. Ajutaţi de asistente, aceştia au avut la dispoziţie mai puţin de o oră pentru a combina ingredientele primite şi de a găsi reţeta care să le aducă recunoaşterea lor ca cei mai buni bucătari.
După 40 de minute în care bucătăria restaurantului La Vela a fost luată cu asalt de entuziasmul bucătarilor, juriul condus de Antonio Passarelli a început evaluarea concurenţilor. Participanţii la competiţie au fost punctaţi pentru îndemânare şi talent, dar şi pentru impresia artistică. Juriul a deliberat timp de o oră şi nu au lipsit nici micile tachinări sau dispute.
„Punctajele au fost calculate cu mare atenţie şi verificate cu calculatorul, pentru ca cel mai bun bucătar să fie ales pe bună dreptate”, a spus purtătorul de cuvânt Luminiţa Ţundrea. Evenimentul de seara trecută se încadrează în seria de acţiuni caritabile organizate de Clubul Rotary Cetate Timişoara. Acesta a mai pregătit două campanii umanitare pentru această lună. Una dintre ele a avut los astăzi, de la ora 10.00, când membrii Clubului Rotary au oferit hăinuţe copiilor din Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă.
Competiţia a fost foarte strânsă, iar participanţii şi-au pus tot talentul la încercare
Luminiţa Ţundrea, purtător de cuvânt Rotary Cetate
Concurenţii trebuie să ne impresioneze, să fie creativi şi talentanţi
Antonio Passarelli
Top bucătari
*Cel mai sexy bucătar a fost desemnat Gianluca Testa, om de afaceri, fost manager Zopass
*Cel mai creativ bucătar a fost desemnat Cornel Bota, directorul Societăţii Drumuri Municipale
*Cel mai vesel bucătar a fost desemnat Carlo Marchegiano, pilot de raliuri şi patronul de la Norad
*Cel mai pofticios bucătar a fost desemnat Petru Deutch, anestezist la Institutul de Boli Cardiovasculare
*Cel mai talentat bucătar a fost desemnat Sorin Drăgoi, patronul Pensiunii Casa dela Rossa
Premii pe măsura talentului
Bucătarii au avut la dispoziţie ingrediente variate, de la muşchi de vită şi mascarpone, la ananas, prosciuto şi portocale. Pentru că toţi concurenţii au dat dovadă de creativitate şi talent culinar, juriul a avut o sarcină dificilă, dar a ales în final cel mai bun bucătar al serii. Astfel, „Polonicul de argint” i-a fost acordat lui Gianluca Testa, care a impresionat juriul prin mâncarea sa căreia i-a dat unicitate prin caramelizarea ingredientelor. Testa a reuşit să combine cu succes cotletul de porc, cu ceapă, rozmarin şi zahăr brun, iar rezultatul i-a impresionat chiar şi pe cei mai pricepuţi bucătari.