Timbre cu seria "Star Wars", după 30 de ani de glorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darth Vader, Luke Skywalker şi Prinţesa Leia sunt doar câteva dintre figurile centrale ale seriei care va fi prezentată în timbrele americane ce vor fi lansate anul acesta, în luna mai,

Darth Vader, Luke Skywalker şi Prinţesa Leia sunt doar câteva dintre figurile centrale ale seriei care va fi prezentată în timbrele americane ce vor fi lansate anul acesta, în luna mai, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la lansarea primului film "Star Wars". George Lucas, omul care a scris primul volum şi apoi a creat primul film artistic "Războiul Stelelor", va semna personal cele 15 modele de timbre, ce vor reprezenta cele mai iubite personaje. Fanii sunt invitaţi să-şi aleagă personajul favorit, iar acesta va deveni timbrul central şi coliţa seriei.

Directorul Poştei Federale americane, David Failor, crede că aceste timbre vor fi mai populare decât cele cu Elvis Presley, lansate în 1993.

Poşta din Statele Unite este foarte implicată în această aniversare şi, la începutul acestei luni, a lansat pe piaţă cutiile poştale care imită forma roboţelului R2D2, unul dintre cei mai simpatizaţi roboţi din istoria filmelor SF, care deja se bucură de un real succes. Conform investigaţiilor revistei "Forbes", franciza "Star Wars", al cărei proprietar este George Lucas, a adus până acum câştiguri de peste 30 miliarde de euro tuturor celor implicaţi. Lucas s-a dovedit un spirit liber, care a permis oricui să scrie folosind personajele seriei, iar acum circulă pe piaţă aproape o sută de volume bine scrise, ce completează cele şase filme cunoscute. Chiar scenariile pentru aceste filme au fost realizate de mai multe persoane, George Lucas fiind autor numai la primul dintre ele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite