"The Family", o biografie de scandal a familiei Bush

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoarea, Kitty Kelley, sustine ca fratii Bush ar fi consumat cocaina la Camp David in vremea cand George Bush era presedinte

Cu doar sapte saptamani inaintea alegerilor prezidentiale, o carte despre familia Bush, in care se afirma ca actualul presedinte american ar fi consumat cocaina la Camp David pe vremea cand tatal sau conducea tara, a provocat un imens scandal in Statele Unite, unde se vinde ca painea calda de la lansarea sa, la inceputul acestei saptamani. La numai cateva ore de la punerea in vanzare, "The Family: The Real Story of the Bush Dynasty" (Familia: Adevarata Poveste a Dinastiei Bush), scrisa de Kitty Kelley, a urcat pe primul loc in topul vanzarilor pe site-ul de achizitii online Amazon. Cartea de peste 700 de pagini "este povestea a doua familii", a declarat Kelley cotidianului "USA Today". "Exista o imagine publica si realitatea privata", spune scriitoarea, in varsta de 62 de ani, autoarea mai multor biografii controversate. Printre acestea se numara biografia lui Nancy Reagan, in care Kelley sustinea ca fosta prima-doamna era dependenta de marijuana si a avut o aventura cu Frank Sinatra. "The Family" construieste un portret odios dinastiei Bush, acuzand membri a trei generatii ca si-au folosit reteaua de influenta pentru a-si aduna averea. Cartea il descrie pe bunicul actualului presedinte, Prescott Bush, drept un personaj venal, insinueaza ca fostul sef de stat George Bush a avut o relatie cu o colaboratoare si citeaza surse care o descriu pe sotia actualului presedinte, Laura Bush, drept dealer ocazional de marijuana in timpul facultatii. De altfel, putini membri ai familiei Bush scapa de dezvaluirile si aprecierile lui Kelley, care o descrie pana si pe mama presedintelui, Barbara, drept o femeie agresiva, ce se ascunde in spatele imaginii de bunicuta. Pasajul cel mai dezbatut ramane insa acela in care se afirma ca George W. Bush ar fi consumat cocaina impreuna cu unul dintre fratii sai, la resedinta Camp David, in timpul mandatelor tatalui sau. Kelley nu a dorit sa dezvaluie sursa acestei informatii, insa a precizat ca aceasta a fost confirmata si de catre Sharon Bush, fosta sotie a fratelui presedintelui, Neil, in timpul unui pranz pe care cele doua femei l-au luat impreuna, anul trecut, la New York. Cartea este cu atat mai stanjenitoare cu cat reputatia autoarei este cea a unui scriitor ce furnizeaza, de regula, dezvaluiri bazate pe o cercetare istorica. Referindu-se la ultima sa carte, care a fost pusa in vanzare marti, 14 septembrie, Kitty Kelley a mentionat ca a folosit ca surse scrisori de familie, istorisiri orale, jurnale personale, documente de tribunal si rapoarte ale Congresului, realizand de asemenea peste 1.000 de interviuri, redactand 2.800 de coli de dosar si aproximativ 10.000 de pagini de transcriere a inregistrarilor audio. Imediat, cartea a declansat o reactie foarte violenta la Casa Alba, care sustine ca scriitoarea aduce acuzatii atat de mincinoase si josnice, incat si tabloidele ar fi dezgustate. "Data publicarii, aleasa din motive politice, lipsa surselor credibile si numeroasele antecedente ale autoarei, obisnuita cu acuzatiile false la adresa unor americani celebri (...), ar trebui sa convinga americanii si presa de calitate sa trimita aceasta carte acolo unde ii este locul: la gunoi", a declarat Casa Alba intr-un comunicat dat publicitatii marti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite