The Departed, regal Martin Scorsese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre ei este un tânăr şi talentat cadet, care urcă rapid în ierarhia Departamentului de Investigaţii speciale al Poliţiei. Celălalt, mâna dreaptă a bossului mafiei

Unul dintre ei este un tânăr şi talentat cadet, care urcă rapid în ierarhia Departamentului de Investigaţii speciale al Poliţiei. Celălalt, mâna dreaptă a bossului mafiei irlandezo-americane din Boston. Amândoi, tenaci, atenţi, dornici de afirmare. şi totuşi fiecare ascunde ceva
Unul dintre capii mafiei irlandeze din New York îşi "plantează" informatori în rândurile poliţiei, tineri cadeţi care cândva vor fi ofiţeri de încredere, dar şi valoroase "cârtiţe" - oameni care lucrează sub acoperire. Colin Sullivan (Matt Damon) nu îl dezamăgeşte pe şeful lui şi se achită cu succes de ambele misiuni, cea de informator şi cea de poliţist. Billy Costigan (Leonardo di Caprio) se impune cu abilitate în lumea mafiei newyorkeze, devenind omul de încredere al lui Frank Costello (Jack Nicholson), periculosul cap al mafiei irlandeze din New York. El nu uită însă de datoria de a ţine la curent poliţia, pentru care lucrează sub acoperire, de toate mişcările mafiei. Situaţia se complică când ambele părţi, implicate într-un război brutal pe străzile oraşului, află de existenţa a doi agenţi infiltraţi în rândurile lor. Situaţia devine complicată, dacă nu chiar mortală. Fiecare dintre cei doi trebuie să îl descopere primul pe celălalt. Cu preţul vieţii.
Scorsese reuşeşte cel puţin să îl egaleze pe aclamatul Goodfellas, lui The Departed criticii atribuindu-i şanse reale în competiţia pentru Oscaruri de anul viitor. El ar putea fi acea ultimă dovadă că Scorsese merită din plin statueta pentru cel mai bun regizor. Prestaţia actoricească este impecabilă, sunt benefice atât calmul pe care Matt Damon ştie să îl transmită personajelor sale, cât şi tensiunea creativă a lui Di Caprio, adevărata muză a lui Scorsese. Jack Nicholson a refuzat iniţial să facă parte din distribuţia acestui film, dar a revenit asupra acestei decizii, convins de o discuţie cu regizorul şi protagonistul Di Caprio. După numeroasele roluri de comedie din ultimul timp, interesul actorului a fost trezit de rolul negativ care i se oferea, Frank Costello, întruchiparea absolută a venalului. Brad Pitt a fost desemnat pentru rolul lui Colin Sullivan iniţial, până la urmă el păstrându-şi doar rolul de producător, ca partener în casa de producţie Plan B, deţinută împreună cu fosta sa soţie, Jennifer Aniston. Prezenţa lui Alec Baldwin şi a lui Mark Wahlberg în roluri secundare ne demonstrează încă o dată că nu avem de-a face cu un film oarecare.
The Departed oferă motivaţia corectă pentru creditul care trebuie acordat unor remake-uri. Filmul original, un poliţist de serie B din Hong Kong, Internal Affaires, a fost transformat de către Scorsese şi de William Monahan (scenaristul filmului) într-o dramă epică. Avem de-a face, poate, cu cea mai valabilă replică a lui Scorsese de la Goodfellas încoace. William Monahan, în perioada de rescriere a scenariului, a evitat în mod expres să vadă Infernal Affaires, pentru a se putea concentra pe direcţia pe care Scorsese intenţiona să o dea filmului. Din acest motiv, poate, The Departed poartă atât de evident această marcă regizorală recognoscibilă. Situaţiile şi personajele sunt mult mai atent conturate decât în Internal Affaires, fără a ştirbi cu nimic din ritmul alert al filmului. Este uşor de conchis că The Departed îşi merită cu succes locul alături de filme Kult ale lui Scorsese, cum sunt Taxi Driver, Ranging Bull, Goodfellas şi The age of inocence.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite