Tezaur fara aur

Tezaurul Romaniei de la Moscova este una dintre problemele in care declaratiile politicienilor contrasteaza evident cu demersurile intreprinse. Devenit din nou o tema publica dupa 1989, intens

Tezaurul Romaniei de la Moscova este una dintre problemele in care declaratiile politicienilor contrasteaza evident cu demersurile intreprinse. Devenit din nou o tema publica dupa 1989, intens dezbatuta in Romania si cu obstinatie ocolita de Rusia, tema Tezaurului parea sa fi intrat intr-o zodie favorabila dupa vizita la Moscova a presedintelui Basescu, in ianuarie 2005. In realitate, prin formarea unei comisii comune a istoricilor si diplomatilor din cele doua tari, discutia a fost ingropata. La aceasta concura, cu brio, faptul ca partea rusa a comisiei, in realitate, nu are mandat politic pentru a discuta returnarea Tezaurului. S-a ajuns astfel sa se discute daca furniturile lasate de armata imperiala in Romania in 1917, inclusiv furajul destinat animalelor, pot fi contrapuse, ca valoare, unei parti a Tezaurului. Nici una dintre cele doua parti nu este pregatita sa trateze serios pentru a ajunge la o solutie. Precedentele, oferite de Rusia in dispute asemanatoare cu Germania sau Spania, ar trebui sa sugereze Bucurestiului ca singurul scenariu viabil este acela al compromisului. Fiecare din partile aflate in disputa trebuie sa fie gata sa renunte la o parte din pretentii, multumindu-se sa si le satisfaca pe acelea pe care le considera mai importante. In orice disputa cu o mare putere, politica pasilor marunti este mult mai potrivita, dat fiind faptul ca diferenta de calibru dintre cele doua parti nu incurajeaza confruntarea. Romania poate spera la returnarea integrala a Tezaurului doar in conditiile unei conjuncturi extrem de favorabile. Auspiciile nu par atat de bune, nici una dintre marile puteri nefiind interesata sa-si ostilizeze Rusia de dragul pretentiilor romanesti. Mai mult, Romania are putine argumente "grele" in disputa sa. Puterea argumentelor istorice, cu certitudine aflate de partea noastra, este drastic diminuata de disproportia evidenta intre cele doua tabere. Mult mai potrivita ar fi stabilirea unor obiective punctuale, in privinta carora Moscova ar putea fi dispusa sa cedeze. Arhivele diplomatice romanesti interbelice, documentele cruciale privitoare la perioada in care Antonescu s-a aflat la Moscova, dosarele prizonierilor romani de razboi, si alte documente confiscate de Armata Rosie ar trebui sa fie mult mai importante decat o cantitate de aur. Chiar daca documentele nu fac parte din Tezaur, restituirea acestora ar putea debloca situatia. Romania ar putea reintra in proprietatea propriei istorii, iar Rusia ar putea pretinde ca poate avea un dialog, indiferent de problema aflata in discutie. Din pacate, atitudinea fata de istorie in Romania, unde focurile "vesnice" ale monumentelor sunt stinse pentru a face economie la gaze, nu pare sa incurajeze vreo schimbare. Cu toate acestea, daca vrea sa castige, diplomatia romana trebuie sa invete sa faca profit din mici victorii.