"Terorismul este o ofensă la adresa lui Dumnezeu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Benedict şi Patriarhul Bartolomeu condamnă fanatismul religios

instrumentele evului media şi-au spus cuvântul. Puţină lume a fost atentă însă la declaraţia comună a celor doi lideri creştini.
După ce sunt trecute în revistă acele momente speciale şi paşii făcuţi de predecesorii lor pentru îmbunarea distanţei dintre cele două Biserici surori, Papa şi Patriarhul au subliniat: "Această întâlnire fraternă, care ne aduce împreună, este lucrarea lui Dumnezeu şi, într-un anume sens, darul Său. Îi mulţumim Autorului a tot ceea ce este bun, care ne permite încă o dată, în rugăciune şi în dialog, să ne exprimăm bucuria pe care o simţim ca fraţi şi să ne reînnoim angajamentul pe drumul spre deplina comuniune (…). Duhul Sfânt ne va ajuta să pregătim marea zi a refacerii unităţii depline, când şi cum o va dori Dumnezeu."
Un patrimoniu comun care trebuie continuu reinterpretat
În declaraţie sunt marcate în şapte puncte momentele esenţiale ale discuţiilor celor doi. Redăm mai jos câteva dintre cele mai semnificative pasaje: "În ceea ce priveşte relaţiile dintre Biserica Romei şi Biserica Constantinopolului, nu putem să nu amintim de solemnul act eclezial al ştergerii memoriei vechilor anateme care timp de secole au avut un efect negativ asupra Bisericilor noastre. Nu am extras încă din acest act toate consecinţele pozitive care pot să decurgă din el în progresul nostru spre unitatea deplină, la care Comisia Mixtă este chemată să îşi aducă o contribuţie importantă. Ne îndemnăm credincioşii să ia parte activă la acest proces, prin rugăciune şi prin gesturi semnificative." În ceea ce priveşte colaborarea pe plan internaţional, Papa şi Patriarhul ecumenic au arătat: "Nu putem să ignorăm creşterea secularizării, a relativismului, chiar şi a nihilismului, în special în lumea occidentală. Toate acestea solicită o înnoită şi puternică proclamare a Evangheliei, adaptată la culturile timpului nostru. Tradiţiile noastre reprezintă pentru noi un patrimoniu care trebuie în mod continuu împărtăşit, propus şi reinterpretat. De aceea trebuie să întărim cooperarea dintre noi şi mărturia noastră comună în faţa lumii."
Cei doi au ţinut să sublinieze caracterul profund creştin al continentului european, în respectul tuturor celorlalte religii care-l locuiesc: "În Europa, rămânând deschişi faţă de alte religii şi faţă de contribuţiile lor culturale, trebuie să ne unim eforturile pentru a conserva rădăcinile, tradiţiile şi valorile creştine, pentru a asigura respectul pentru istorie şi pentru a contribui astfel la cultura europeană a viitorului şi la calitatea relaţiilor umane la fiecare nivel." În privinţa terorismului internaţional, declaraţia este fără echivoc: "Mai presus de toate, dorim să afirmăm că uciderea de oameni nevinovaţi în numele lui Dumnezeu reprezintă o ofensă la adresa Lui şi la adresa demnităţii umane. Trebuie cu toţii să ne angajăm în slujirea înnoită a omenirii şi în apărarea vieţii umane, a fiecărei vieţi umane".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite