Teritoriile palestiniene, în pragul unui război civil
0Situaţia a devenit explozivă în teritoriile palestiniene după victoria Hamas în alegeri. Pe de o parte, furioşi, militanţii Al-Fatah cer socoteală liderilor lor şi le solicită demisia. Au
Situaţia a devenit explozivă în teritoriile palestiniene după victoria Hamas în alegeri. Pe de o parte, furioşi, militanţii Al-Fatah cer socoteală liderilor lor şi le solicită demisia.
Au loc manifestari violente, sunt incendiate maşini şi imobile, îndeosebi în Cisiordania. Pe de altă parte, se înregistrează ciocniri între ei şi adepţii Hamasului. Totodată, în Israel, în paralel cu evaluările de după rezultatul votului, serviciile de informaţii sunt puse la zid întrucât nu au anticipat succesul mişcării teroriste palestiniene. "Este o greşeală la fel de gravă, precum cea a serviciilor de informaţii înaintea războiului Yom Kippur din 1973", scria ziarul "Yediot Aharonot", amintind că, atunci, Israelul n-a crezut până în ultimul moment că va fi atacat de Egipt şi Siria.
Dispute violente Fatah-Hamas
Teritoriile palestiniene sunt în pragul unui război civil ceea ce n-ar surprinde, dar n-ar fi în avantajul palestinienilor. Confruntările din sânul organizaţiei Al-Fatah ating paroxismul. Militanţii reproşează, adesea foarte violent, laxismul liderilor lor şi faptul că orice proiect economic a fost compromis din cauza corupţiei lor. Se cer "capete" şi chiar demisia preşedintelui Autorităţii Palestiniene (AP), Mahmud Abbas. Ieri, el a convocat CC al mişcării, iar reuniunea s-a soldat cu mari dispute. E adevărat, ca preşedinte al AP, Abbas, răspunde de politica externă palestiniană şi de raporturile cu Israelul, dar întrebarea e cum va coabita cu un guvern al Hamas, mişcare ce nu recunoaşte statul Israel şi, implicit, dreptul său de a trăi în cadrul unor frontiere recunoscute, şi a denunţat toate acordurile şi angajamentele Autorităţii Palestiniene? Ieri, partizanii Fatah au organizat o demonstraţie în Gaza, fieful Hamasului, în care au cerut demisia liderilor lor. În ajun, tot în Gaza, membri ai Fatah au ocupat sediul Parlamentului palestinian (CLP) în vreme ce, la Ramallah (Cisiordania), membri ai Brigăzilor Martirilor Al-Aqsa, aripa armată a Fatah, au ocupat un imobil al CLP. S-au semnalat înfruntări armate între câştigătorii şi învinşii în alegeri.
Shin Beth - pus la zid
Pe de altă parte, un lider al Hamas a informat că, mişcarea va forma un cabinet de tehnocraţi. La rândul său, Israelul a anunţat că şefii Hamas nu vor avea nici o "imunitate" dacă persistă în atacurile lor "teroriste", iar deputaţii mişcării nu vor putea circula liber între Fâşia Gaza şi Cisiordania. În acest context trebuie spus că şi în Israel, unde rezultatul alegerilor a constituit o "mare surpriză", se cer capete din serviciile de securitate internă - Shin Beth. Acesta n-au făcut decât să citească sondajele, care pronosticau victoria. Fatah, iar la reuniunea de urgenţă a cabinetului de securitate, toate criticile au pus la zid Shin Beth, care "n-a fost în stare să vadă ce se întâmplă chiar sub ochii noştri", cum spunea ministrul apărării, Shaul Mofaz.
Hamas vrea ajutorul lui Merkel
Cancelarul german, Angela Merkel, care a început, ieri, o vizită oficială în Israel, intenţionează să meargă şi la Ramallah. Cu aceasta, Merkel este primul şef de stat străin care vizitează Palestina după alegeri. După întâlnirea cu premierul israelian interimar, Ehud Olmert, cancelarul are programate astăzi, la Ramallah, o întrevedere cu preşedintele palestinian Mahmud Abbas. Deşi Merkel a refuzat orice întâlnire cu reprezentanţii Hamasului victorios în alegeri, liderii organizaţiei vor, conform presei locale, să discute cu cancelarul german şi să o transforme în mediator cu UE. În acest timp, MAE de la Berlin a confirmat că sprijină financiar Israelul în achiziţionarea unor submarine. Faptul că Germania va suporta o treime din costuri, circa 333 milioane de euro, fusese aspru criticat, din cauza suspiciunii că Ierusalimul le-ar putea "înzestra" cu arme nucleare. "O facem doar pentru a contribui la siguranţa Israelului", a declarat un reprezentant al MAE german.