Terenuri de sute de mii de euro din Pipera au fost vandute fara titluri de proprietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Abia dupa ce a vandut o droaie de parcele din teren, unul din "proprietari" a cerut Primariei Voluntari eliberarea actelor de proprietate * Judecatoria Buftea a localizat cateva terenuri ca fiind "cele identificate in planul de situatie sau in imediata apropiere a acestora"

Pipera, o suburbie a orasului Voluntari din Ilfov, a ajuns de mult un cartier de lux al Bucurestiului. Aici, terenurile sunt mai scumpe decat in multe zone din Capitala si lupta pentru orice bucatica de pamant e atat de dura incat, nu de putine ori, da nastere la tot soiul de aberatii judecatoresti si administrative. Ultimul scandal de acest gen care a produs "minuni" in serie este cel izbucnit intre doua familii bucurestene, Rasidescu si Stoiu, miza fiind cateva hectare din terenurile de lux ale Capitalei de la Pipera. Razboiul familiilor e urmarit atent de samsari, caci fiecare halca castigata din terenurile de langa pista Aeroportului Baneasa inseamna - in functie de marime - zeci sau sute de mii de euro. Avand acte de mostenire pe 18 hectare de teren chiar in inima cartierului de lux al Bucurestiului, familia Rasidescu lupta pentru o avere care, la un pret minim al zonei de 30 de euro pe metru patrat, sare de 5,5 milioane de euro. Pana acum, mostenitorii lui Carol Rasidescu au recuperat 9 hectare. Nu au putut pune piciorul decat pe 3 hectare recuperate in baza Legii 10/2001, caci pe alte 6 hectare au primit hotarare judecatoreasca, pe Legea 1/2000, membrii familiei Stoiu. Minunea a fost posibila dupa ce instanta Judecatoriei Buftea a localizat ambiguu amplasarea terenurilor apartinand familiei Stoiu "ca fiind cele identificate in planul de situatie sau in imediata apropiere a acestora." Terenurile s-au nimerit a fi exact pe proprietatea familiei Rasidescu care de-abia apucase sa intre in posesia lor. Familia Stoiu n-a pierdut timp. Cum a obtinut hotararea judecatoriei, cum a vandut jumatate din terenuri. Desi nu tine loc de titlu de proprietate, hotararea a fost considerata valabila de doi notari care au legalizat pentru familia Stoiu tranzactiile ce au urmat. La numai o zi, acele terenuri au fost revandute pe bucati mai mici, mai usor de "digerat", in hora darilor in judecata si a proceselor intrand noi si noi proprietari. Acum, acestia, organizati in grupulete de presiune, au napadit Primaria Voluntari cerand punerea in posesie. Uluitor e ca unul dintre membrii familiei Stoiu, Gheorghe Mugurel Stoiu, a solicitat Primariei Voluntari punerea in aplicare a sentintei civile ulterior instrainarii terenurilor! In procesul care a urmat s-a facut un fals grosolan cu care s-a incercat inclinarea balantei in favoarea familiei Stoiu. Falsul a fost facut in urma unei adrese a Judecatoriei Buftea catre Primaria Voluntari prin care instanta solicita primariei sa precizeze care era situatia juridica a terenului, respectiv daca acesta era in intravilan sau in extravilan, si daca retrocedarea terenului catre familia Rasidescu s-a facut pe vechiul amplasament. La aceasta adresa, instanta a primit doua raspunsuri de la Primarie prin doua comunicari care se bat cap in cap: una care dadea dreptate familiei Rasidescu, alta care avantaja familia Stoiu. Despre adresa favorabila familiei Stoiu, angajatii Primariei declara, sub semnatura, ca este un fals grosolan, sub numarul de inregistrare al ei aflandu-se de fapt o adeverinta necesara pentru politie a unui cetatean strain de conflictul Stoiu-Rasidescu. Mai mult, secretarul Primariei, Marius Ghincea, nu si-a recunoscut semnatura! In plus, antetul Primariei Voluntari de pe actul adus in instanta de avocatii familiei Stoiu nu mai era folosit de 5 luni de zile. Aparatorul familiei Stoiu sustine ca, din contra, adresa favorabila familiei Rasidescu este un fals deoarece afirmatiile de acolo nu sunt reale. Actul recunoscut de Primarie califica terenul ca fiind in intravilan, fapt deosebit de important in economia procesului. Daca terenul ar fi fost in extravilan, asa cum sustine actul falsificat, familia Rasidescu nu avea dreptul sa-l revendice pe baza Legii 10/2001 pe baza careia pot fi cerute numai bunuri imobile aflate in intravilan. Avocatul familiei Stoiu, Iulian Capatana, ne-a declarat ca nu s-ar fi ajuns la un conflict cu Rasidestii daca Primaria Voluntari ar fi lucrat corect. "Indiscutabil, familia Rasidescu a avut mult teren in zona. Pe o suprafata importanta din terenul lor au intrat insa alti oameni si au aparut vile de lux. Acum, Primaria incearca sa aplaneze conflictul cu Rasidestii dandu-le teren in alta parte, dar trebuie sa faca acest lucru fara sa afecteze interesul altora", ne-a declarat avocatul Iulian Capatana.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite