Terenul unui institut de cercetări,ocupat cu forţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retrocedările terenului de pe tronsonul cuprins între Braşov şi Poiana Braşov au început să se facă cu forţa. La sfârşitul săptămânii trecute, un comando de bodyguarzi înarmaţi cu

Retrocedările terenului de pe tronsonul cuprins între Braşov şi Poiana Braşov au început să se facă cu forţa. La sfârşitul săptămânii trecute, un comando de bodyguarzi înarmaţi cu bâte şi spray-uri lacrimogene au dat buzna în curtea unui institut de cercetări.
Miza a fost ocuparea unui teren aflat în litigiu. Este vorba de o retrocedare ilegală, făcută pe numele unei femei cu cetăţenie germană, speţă care este în prezent pe rolul instanţei. Suprafaţa, de aproximativ un hectar şi jumătate, este o adevărată comoară imobiliară, fiind situată în cartierul Warthe, la ieşirea din municipiu către Poiana Braşov. Aici, metrul pătrat de teren a sărit bine de 100 de euro. În timpul derulării procesului, una dintre părţi a vândut terenul cu pricina, deşi el nu-i aparţinea de drept. Cumpărătorul, Gabriel Stan, patron al unei cunoscute firme de distribuţie de produse alimentare, s-a angajat atunci, prin contract, să aştepte finalizarea proceselor. În momentul în care a simţit că justiţia nu-i va da dreptate vânzătorului, acesta a trecut la ocuparea abuzivă a proprietăţii.
Fără executor judecătoresc, Stan şi câţiva agenţi de la o firmă de pază au rupt poarta institutului de cercetare şi au năvălit în curte. Ei au ameninţat-o pe directoarea Institutului Pasteur, căreia i-au spus să-şi ia lucrurile şi să plece. Speriată, femeia a solicitat ajutorul autorităţilor. Chemaţi la faţa locului, poliţiştii nu au intervenit, pe motiv că Stan le-a prezentat o schiţă şi un extras de Carte Funciară, care ar demonstra că este proprietar pe terenul aflat în dispută. Deşi documentele prezentate ulterior instanţei au demonstrat că Stan a intrat abuziv, omul a rămas deocamdată stăpân pe locaţia cu pricina.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite