Vă mai amintiţi de... : Teodor Burada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vă mai amintiţi de... : Teodor Burada
Vă mai amintiţi de... : Teodor Burada

Fondator al muzicologiei şi folcloristicii clasice româneşti, Teodor Burada a fost o personalitate enciclopedică care şi-a pus amprenta pe varii domenii de activitate, inclusiv teatru, arheologie şi istorie.

S-a născut la 3 octombrie 1939, la Iaşi, în casa unui vornic, într-o veche familie boierească cu preocupări muzicale. Viitorul muzicolog, istoric de teatru şi folclorist îşi începe studiile muzicale cu tatăl său şi le continuă la Iaşi. Face studii complexe şi cu orientări diferite: Şcoala Militară de Artilerie din Iaşi (1857), Academia Mihăileană (1858-1860), Facultatea de drept (1858 - 1861) şi apoi studii muzicale la Conservatorul de Muzică din Paris (1861 - 1865). În paralel, a urmat Şcoala de Poduri şi Şosele din Paris şi Facultatea de drept din capitala Franţei.

Debutează în publicaţia „Almanahul muzical”. Membru al Junimii din anul 1878, Teodor Burada activează mai ales în cadrul Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi, al cărei preşedinte este timp de mai mulţi ani şi colaborează la „Convorbiri literare”, „Arhiva”, „Revista pentru istorie, arheologice şi filologice” şi „Românul”. Îşi câştigă existenţa lucrând, totodată, ca magistrat şi profesor la Conservatorul de Muzică din Iaşi.

Preocupările în domeniul istoriei literare se concretizează în cărţile: „Istoria teatrului în Moldova” (I-II, 1915-1922) şi „O călătorie în Dobrogea” (1880). A fost, de asemenea, un foarte bun violonist care susţinea recitaluri şi concerte în ţară şi peste hotare. Din aceeaşi pasiune, a adunat vechi instrumente populare şi clasice spre a pune bazele unui muzeu muzical la Iaşi. A editat publicaţiile „Almanahuri muzicale din ţara noastră” şi un „Dicţionar muzical”. A realizat culegeri de folclor, cercetări de arheologie, etnografie, istorie, filologie, bizantinologie.

Teodor Burada s-a stins la 17 februarie 1923. Pentru o activitate atât de intensă şi diversă ca domenii şi forme de manifestare, la dispariţia sa, Nicolae Iorga afirma că Burada a fost un artist „dăruit pentru binele obştesc”, caracterizat de „o modestă hărnicie în serviciul patriei”.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite