Temperaturi mai mici cu 10 grade!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codul galben a fost instituit, ieri, de ANM în toată ţara Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionare Cod galben pentru toată ţara. Astfel, vremea se va răci accentuat,

Codul galben a fost instituit, ieri, de ANM în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionare Cod galben pentru toată ţara. Astfel, vremea se va răci accentuat, vântul va sufla cu putere şi vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Atenţionarea este valabilă de sâmbătă la prânz şi până luni dimineaţa, temperaturile fiind cu 8 - 10 grade mai mici decât cele normale pentru această perioadă.

Potrivit meteorologilor, în jumătatea nordică a Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, iar în Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea poate atinge 70-80 km/h.

În zona de munte, viteza vântului va depăşi 100 km/h şi va ninge viscolit. "Vremea frumoasă, fără intensificări ale vântului, înregistrată în ultimele zile, va deveni foarte rece în acest sfârşit de săptămână, însă, de săptămâna viitoare, evoluţia vremii va intra în normal, ne-a declarat meteorologul Dumitru Baltă.

Este vorba despre pătrunderea unei mase de aer rece dinspre zona polară la cuplajul dintre un câmp de presiune atmosferică ridicată - Anticiclonul Scandinav - şi o zonă depresionară din Câmpia rusă, aer care va fi antrenat până în Peninsula Balcanică.

"Răcirea va fi atât la nivelul solului, dar mai ales în înălţime, la 1.500 de metri, temperatura scăzând la minus 4 grade Celsius, când, în mod normal, ar trebui să fie pozitivă", a mai spus Baltă. Astfel, la munte, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite