Teheranul întinde coarda nucleară
0Preşedintele iranian, ultraconservatorul Mahmoud Ahmadinejad, a declarat, ieri, că ţara sa nu va face nici o concesie în domeniul nuclear, în special în privinţa combustibilului, în pofida
Preşedintele iranian, ultraconservatorul Mahmoud Ahmadinejad, a declarat, ieri, că ţara sa nu va face nici o concesie în domeniul nuclear, în special în privinţa combustibilului, în pofida ameninţărilor cu sesizarea Consiliului de Securitate ONU. "Ne cer să renunţăm la energia nucleară şi ne promit furnizarea de combustibil nuclear, dar nu ne dau nici măcar medicamentele vitale", a spus preşedintele iranian. Iranul a ameninţat că va întrerupe orice colaborare cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică dacă dosarul său nuclear ajunge pe masa Consiliului de Securitate al ONU. Presa europeană scrie că "mulahii îşi vor continua manevrele, atâta vreme cât nu se tem să cadă în capcana unei confruntări sau să sufere consecinţele unor sancţiuni care le-ar putea fi fatale". şi o acţiune militară contra Iranului ar fi lipsită de eficacitate, deoarece instalaţiile sale nucleare sunt răspândite pe suprafeţe vaste, majoritatea în subteran, susţin ziariştii de la "El Pais".