"Teatru" şi modă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost săptămâna modei În care nimic din ce înseamnă fenomenul monden la români n-a lipsit! Am văzut creatori istoviţi de muncă şi stres sau pe alţii storşi de invidii şi clocotitori

A fost săptămâna modei În care nimic din ce înseamnă fenomenul monden la români n-a lipsit! Am văzut creatori istoviţi de muncă şi stres sau pe alţii storşi de invidii şi clocotitori precum vulcanul Etna din motive de ciudă pe reuşitele colegilor de breaslă. Pe care, altfel, i-au sărutat şi i-au felicitat "cu sinceritate" pentru că, nu-i aşa?, un om din lumea modei trebuie să dea bine şi la imaginea către presă. şi cum presa era toată la faţa locului, scenele de amabilitate forţată au fost la ele acasă
Am revăzut-o şi pe Romaniţa Iovan, care şi-a prezentat colecţia şi a primit premiul pentru "cel mai bun creator de pret-a-porter", într-un tablou inedit alături de soţul ei, pilotul Adrian Iovan. Privindu-i cum au venit ei de mânuţă precum adolescenţii aflaţi la prima iubire, sentiment care la aceia sigur este sincer, mai mai că-ţi venea să plângi de durere că nişte nenorociţi de paparazzi n-au avut altceva de făcut mai bun în viaţă decât să surprindă o femeie în luna a opta de sarcină, pe Romaniţa respectiv, că se sărută cu un băiat (altul decât legitimul soţ care a sărit să o apere anul trecut în casa din Primăverii, ca să fim înţeleşi!), un amorez mai mic decât ea cu vreun deceniu. A dracului rău presa asta! Cum nu înghite ea fericirea mult prea trâmbiţată a unora şi cum descoperă ea noroiul din spatele imaginii idilice de cuplu, cu floricele, inimioare, ciucuraşi şi alte decoraţiuni
În fine, cele trei zile ale festivalului de modă "Bucharest Fashion Week" au fost tot atâtea ocazii să ne convingem (nu că ar mai fi fost nevoie!) şi că unii, prin Bucureşti, n-au nicio altă ocupaţie decât aceea de a se da mondeni. De a se arăta la toate evenimentele de gen, de a se bate pe locurile din primul rând al sălii, că doar acelea sunt foarte luminate de reflectoare şi tot acelea sunt pozate şi filmate de profesioniştii din domeniu.
Ne-am distrat şi de data asta! Pe podium a fost eleganţă, în sală a fost "teatru" curat, în culise au fost bârfe şi "muşcături", în pauze au fost acte de ipocrizie cu carul. Mulţumim, şi de data asta să ştiţi că vorbesc serios, organizatorilor care nu s-au clintit din poziţiile lor şi şi-au făcut treaba bine

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite