Teama de responsabilitate, prima cauză a avortului

Sindromul postavort al femeilor este similar cu tulburările de care au suferit soldaţii americani care au luptat în Vietnam Trăim într-o ţară unde, anual, din peste un milion de

Sindromul postavort al femeilor este similar cu tulburările de care au suferit soldaţii americani care au luptat în Vietnam

Trăim într-o ţară unde, anual, din peste un milion de sarcini, mai mult de două treimi se sfârşesc prin avort. Cele mai multe dintre femeile care recurg la suprimarea voluntară a sarcinii invocă lipsa mijloacelor materiale. Care sunt însă adevăratele mecanisme intime ale psihologiei femeii care avortează şi de ce apare atât de des tentaţia de a comite un act permis deja în multe ţări, dar care, în plan moral şi religios, generează încă atât de multe controverse, sunt încă întrebări la care specialiştii încearcă să ofere răspunsuri.

Potrivit statisticilor, în România, în medie, o femeie recurge în decursul vieţii la două avorturi. Însă cele mai multe dintre femeile care recurg la o astfel de decizie se întreabă: "Şi dacă o să-mi pară rău după?". Încercând să descifreze mecanismele care stau la baza unui astfel de act, câţiva specialişti americani au lucrat la un studiu pentru a observa care sunt, în plan psihic, pe termen lung, efectele unui avort asupra femeilor care au traversat această experienţă. Specialiştii au studiat efectele psihologice pe care le produce în plan psihic avortul: cu o oră înainte de operaţia propriu-zisă de eliminare a embrionului, după o oră, o lună, şi după doi ani.

Rezultatele au fost foarte clare, iar cifrele categorice: după doi ani de la avort, 72 la sută din femeile chestionate au spus că au luat decizia corectă atunci când au hotărât să facă avortul. 69 la sută au spus că, puse în aceeaşi situaţie, din nou, ar lua aceeaşi decizie. Tot 72 la sută au spus că au avut mai mult de câştigat decât de pierdut în urma avortului, iar 80 la sută nu au suferit niciun moment de depresie în urma avortului. Concluzia este poate şocantă, dar se pare că, în covârşitoarea majoritate a cazurilor, avortul a fost decizia corectă.

Surpriză, însă! Aceiaşi specialişti au descoperit însă că, cu cât trec mai mulţi ani de la avort, cu atât mai mult femei încep să regrete decizia luată iniţial. Cauzele principale sunt însă distanţarea de situaţia de criză în care a fost luată decizia avortului. Dr. Daniel Klopfenstein, şeful clinicii de ginecologie de la spitalul din Calais, susţine că "toate femeile care au avortat prezintă un sentiment de eşec şi lipsa satisfacţiei oferite de naşterea unui copil".

Avortul neîmpărtăşit poate duce la tulburări psihice

În toamna anului trecut, mai mulţi specialişti de renume din Marea Britanie, din domeniul medicinei generale, ginecologiei, obstetricii, psihiatriei, psihologiei au semnat o scrisoare, publicată de "The Times", în care cer o reformă urgentă în domeniul informării femeilor care doresc să avorteze. Potrivit semnatarilor scrisorii, acestea trebuie să cunoască riscurile unor sechele psihice care pot să apară după un avort: depresii, tendinţe suicidare, alcoolism şi toxicomanie.

Toate acestea au fost reunite de medici sub denumirea de "sindrom postavort", termen utilizat pentru prima dată de dr. Vincent Rue, directorul institutului Post Abortion Recovery din New Hampshire. Dr. Rue susţine că toate problemele psihice ale femeii care avortează sunt generate de incapacitatea acesteia de a-şi exprima culpabilitatea provocată de actul avortului, de a purta doliu pentru copilul ucis şi, nu în ultimul rînd, incapacitatea de a-şi regăsi liniştea interioară.

Femeile au nevoie să-şi plângă copilul ucis, să se scuze şi să capete iertarea divină sau a celor din jur. Or, de cele mai multe ori, actul avortului este unul clandestin, neîmpărtăşit cu nimeni, ceea ce duce la apariţia unor tulburări psihice grave.

Unii psihologi aseamănă chiar sindromul postavort al femeilor cu problemele de care au suferit soldaţii americani care au luptat în Vietnam. Dacă în cadrul familiei nu există măcar o persoană care să poată susţine femeia în deciziile sale, repercusiunile pot fi foarte grave, concretizându-se în plan psihologic prin stări de frământare şi anxietate", susţine psihologul Andrei-Tudor Chiriac. "Dacă femeia are parte de suport din partea familiei sau a prietenilor, urmările traumatizante ale unui avort vor fi mult mai scăzute", explică psihologul.

Situaţia unei femei care tocmai a aflat că a rămas însărcinată, în cazul în care nici ea, nici partenerul (dacă acesta există!) nu doreau acest lucru, este foarte dificilă. Şi, de cele mai multe ori, tinerele femei nici măcar nu ştiu prea bine care sunt opţiunile lor. Toate au auzit însă de avort. Marea majoritate a femeilor care decid să renunţe la sarcină au un motiv obiectiv: sărăcia sau lipsa de mijloace materiale suficiente pentru a asigura copilului o viaţă decentă. Motivele de natură financiară se extind chiar şi în familiile cu venit mediu, pentru că, de această dată, soţii îşi doresc mai mult un copil şi preferă să amâne momentul până când vor dispune de resurse financiare mai mari.

Cariera este un alt motiv care creşte în ultima vreme rata avorturilor. Din ce în ce mai multe cupluri cu educaţie peste medie îşi doresc o carieră şi nu-şi permit să stea acasă un an, poate chiar doi. "Nu este momentul acum", este deviza tinerilor căsătoriţi. Deşi îşi permit strictul necesar, potenţialii părinţi vor mai întâi să-i ofere o "situaţie" copilului.

Eşti însărcinată? Ce poţi să faci?

În primul rând este recomandat să-i spuneţi tatălui copilului şi să discutaţi problema cu el. Chiar dacă nu mai formaţi un cuplu, tatăl are dreptul să ştie. Trebuie să discutaţi dacă doriţi copilul sau nu. Lucrurile sunt evident mult mai uşoare atunci când partenerul este de acord să păstraţi sau să renunţaţi la copil. În cazul unei femei singure, decizia este mai dificilă. Gândiţi-vă dacă totuşi nu vă doriţi copilul. În acest caz, dacă ştiţi că l-aţi iubi şi aţi vrea să fiţi mamă, în mod sigur veţi găsi soluţii de a-l creşte. Centrele şi fundaţiile care se ocupă de acest lucru pot fi contactate chiar prin intermediul maternităţilor. Însă dacă, într-adevăr, nu vă doriţi copilul, nu l-aţi putea iubi, nu puteţi purta responsabilitatea maternităţii, există şi alternativa naşterii copilului spre a fi adoptat de o altă familie.

Dacă nici această ultimă variantă nu este agreată şi sunteţi decisă să avortaţi, cel mai bine este să consultaţi un psiholog care să vă asigure echilibrul emoţional în perioada următoare avortului.