Taximetriştii nu vor să scadă tarifele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi târgumureşenii sperau că serviciile firmelor de taximetrie se vor ieftini, preţurile rămân pe loc. O singură firmă de profil ia în calcul această variantă.

Dacă în alte municipii precum Sibiul, taximetriştii au decis, în contextul crizei economice şi al scăderii numărului de clienţi, reducerea tarifelor, la Târgu-Mureş operatorii nu vor să aibă în vedere acest lucru. Toţi invocă creşterea nivelului impozitelor, a preţului benzinei sau motorinei, unii au şi multe autoturisme luate în leasing, ale căror rate sunt acum mai scumpe.
Viorel Teodor, preşedintele filialei Mureş a Camerei taximetriştilor, afirmă că această instituţie nu poate impune nici unui operator de taxi politica de preţuri. „În numele firmei Cristi Taxi, pe care o administrez, pot afirma că nu am de gând să scad preţurile, fiindcă, printre altele, euro a crescut foarte mult”, spune Viorel Teodor. Patronul Taxi Royal, Ionel Chiriţă, argumentează că la maşinile în leasing, rata lunară a crescut cu 200 de lei pe fiecare maşină. „Dau în tine preţurile de vorbeşti singur. Suntem ca frunza pe apă, cum să scad tariful?”, s-a întrebat Chiriţă.

Dau vina pe problemele economice

Viorel Fărcaş, patronul Taxi Cornişa a afirmat că, dacă reduce tarifele, poate închide firma, Nagy Ferencz de la „Viva” a exclus orice reducere, iar Mihail Aldea de la „Transaldea” ne-a spus că va avea o şedinţă, în care se va lua o decizie, însă nu crede că preţurile vor scădea. Singurul patron care nu exclude o reducere este Gheorghe Bercea de la „Taxi Bravo”.
Ultima majorare a tarifelor la Târgu-Mureş datează din martie 2007, când preţul  s-a majorat cu 50 la sută, ajungând printre cele mai mari din ţară. Atunci operatorii au justificat măsura prin faptul că tarifele nu fuseseră majorate de mai bine de patru ani, recunoscând că decizia a fost influenţată şi de ratele lunare pentru maşinile în leasing. Târgumureşenii percep acum 1,5 lei pe kilometru pentru deplasările în localitate pe timpul zilei, şi 2 lei/km în afara localităţii. În momentul de faţă, în Târgu-Mureş sunt autorizate 694 de maşini.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite