Taximetriştii români se antrenează pentru UK

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de taximetrişti din toată ţara învaţă zilele acestea cum să conducă autoturisme cu volanul pe dreapta şi să se poarte ca nişte gentlemani cu viitorii clienţi din Londra

Zeci de taximetrişti din toată ţara învaţă zilele acestea cum să conducă autoturisme cu volanul pe dreapta şi să se poarte ca nişte gentlemani cu viitorii clienţi din Londra

Britanicii vor 100 de taximetrişti români. Slujbele, scoase la bătaie în România în urmă cu două luni, i-au pus cu burta pe carte pe şoferii care vor un salariu brut de aproximativ 2.000 de lire sterline. În plus, ei participă şi astăzi la cursuri de pregătire, ţinute chiar de către angajatorul din Marea Britanie.

Pentru taximetriştii români, majoritatea tineri din Capitală, cunoaşterea limbii engleze, o condiţie esenţială a obţinerii slujbei, nu a fost o problemă. "Eu vreau să plec pentru bani şi pentru că ni s-a luat de ţara asta. Este destul de diferit să conduci în altă ţară, însă românul este inventiv. Eu sunt şofer profesionist şi pot conduce şi dacă este volanul în spate", a spus Adrian Atanasiu, 45 de ani, care şi-a demonstrat cunoştinţele vorbind tot timpul în limba lui Shakespeare.

Ai noştri, interesaţi de amenzi

Cursanţii i-au impresionat deja pe angajatori. "Românii sunt muncitori şi mai ales cunosc foarte bine limba engleză, iar de când România a devenit membră UE, este mai uşor şi pentru noi să angajăm oameni de aici", a spus Alexander Adedeji, Chief Operations Officer pentru Lewisham Cars.

El a explicat că, deşi maşinile companiei sale sunt dotate cu sistem GPS, este necesar pentru români să înveţe şi regulile rutiere britanice şi, mai ales, harta Londrei. "Este posibil ca indicaţiile să fie eronate, iar atunci intră în funcţiune orientarea dumneavoastră", le-a spus cursanţilor trainerul Nolan Grifith. Participanţii, obişnuiţi cu ambuteiajele din Bucureşti, au mai fost interesaţi în special de aglomeraţia din capitala britanică, de amenzile pe care le-ar putea primi în caz că încalcă vreo regulă, despre cât de scumpă este viaţa la Londra, dar şi unde este Chelsea Arenna. Compania care a organizat trainingul are nevoie de 100 de taximetrişti români, pe lângă cei 200 pe care îi are deja. În afară de aceştia, englezii veniţi la recrutare vor să mai selecteze alte 200 de persoane pentru alte firme britanice.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite