Taximetrist batut si talharit de o banda de minori condusa de o tanara de 22 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politistii din localitatea brasoveana Sacele au izbutit sa anihileze, la sfarsitul saptamanii trecute, inca o banda "specializata" in infractiuni cu violenta. Alcatuita din trei minori - Gandac

Politistii din localitatea brasoveana Sacele au izbutit sa anihileze, la sfarsitul saptamanii trecute, inca o banda "specializata" in infractiuni cu violenta. Alcatuita din trei minori - Gandac Marian, 16 ani, Marsavela Dumitru Daniel, 15 ani, si Marsavela Marian, 13 ani - banda era condusa de o tanara de 22 ani, pe nume Cimpoiesu Alina. Vinerea trecuta, dupa un chef la o bodega din oras, cei patru s-au suit intr-un taxi si au pornit intr-o "vajaiala" prin Sacele si imprejurimi. Ajunsi in cartierul Garcini, ei i-au cerut taximetristului sa opreasca, dupa care cei trei minori l-au scos cu forta din masina si l-au luat la bataie, in timp ce tanara ii golea in ochi un spray lacrimogen. Orbit si naucit de lovituri, taximetristul a fost jefuit apoi de geaca de pe el, in care avea un telefon mobil si banii din incasari, circa 600.000 lei, agresorii furand si aparatul de taxat si microfonul statiei radio. Prinsi de politisti, Cimpoiesu Alina si Gandac Marian au fost arestati preventiv, pe 29 de zile, de judecatorii Tribunalului Brasov, sub acuzatia de talharie, in vreme ce minorul de 13 ani Marsavela Marian este cercetat in stare de libertate, cu toate ca, in pofida varstei sale fragede, acesta din urma are deja antecedente penale, el incercand, in urma cu un an, sa ia asupra sa vina pentru un accident mortal de circulatie comis, cu intentie, de unul dintre fratii sai. Disparut de la domiciliu, cel de-al treilea minor din banda, Marsavela Dumitru Daniel, a fost dat in urmarire locala si, dupa ce va fi prins, va fi prezentat si el judecatorilor in vederea arestarii preventive.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite