Taximetrist bucurestean, talharit de un agent de paza sub amenintarea cutitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un taximetrist din Bucuresti a fost atacat cu un cutit, la sfarsitul saptamanii trecute, in plin centrul Capitalei, de doi indivizi. Carol Anghel, de 50 de ani, taximetrist la S.C. Cristaxi, a fost

Un taximetrist din Bucuresti a fost atacat cu un cutit, la sfarsitul saptamanii trecute, in plin centrul Capitalei, de doi indivizi. Carol Anghel, de 50 de ani, taximetrist la S.C. Cristaxi, a fost solicitat de doua persoane, unchi si nepot, sa-i transporte din fata Cinematografului Cultural la Poarta 3 IMGB. In apropierea locului de destinatie, unul dintre ocupanti, respectiv Mihai Mugurel Grecu, de 19 ani, l-a prins pe taximetrist cu mainile de gat, iar celalalt l-a deposedat de un telefon mobil si 1.850.000 lei. Dupa ce l-au talharit, Mugurel Grecu si unchiul sau, Octavian Gelu Onea, 40 de ani, prin amenintare, cu un cutit, i-au solicitat soferului sa-i duca in zona Prelungirea Metalurgiei, unde au fugit. Toata povestea a inceput din momentul in care unchiul si nepotul, consumand bauturi alcoolice intr-un restaurant din sectorul 4, s-au gandit sa talhareasca o femeie pentru a face rost de bani. Pentru ca nepotul nu a fost de acord cu propunerea, unchiul sau s-a gandit ca este mai palpitant sa atace un taximetrist mai in varsta. Astfel, cei doi s-au dus in fata Cinematografului Cultural, unde s-au uitat sa vada un personaj asa cum si-l doreau. Potrivit Politiei Capitalei, unchiul este cunoscut cu antecedente penale, avand la activ mai multe furturi si urmarit general din 2001 pentru abandon de familie. Nepotul este agent de paza la S.C. "One Million Dolars" SRL si nu are antecedente penale. Cei doi au fost identificati si retinuti de politistii Sectiei 15, imediat dupa comiterea faptei. Prejudiciul cauzat, in valoare de cinci milioane de lei, a fost recuperat. Cercetarile sunt continuate cu cei doi in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunii de talharie. Taximetristii au devenit, in ultima vreme, "preferatii" talharilor pentru ca au asupra lor sume mari de bani proveniti din incasarile de peste zi. Ei mai poseda telefoane mobile si bijuterii care atrag talharii. Statiile existente pe masinile taxi sunt si ele o sursa sigura de venit pentru infractori. De aceea, politistii recomanda soferilor de taximetre sa fie atenti la persoanele care le solicita curse. In cazul unei eventuale agresiuni, sa incerce sa retina cat mai multe semnalmente ale agresorilor, pentru a-i putea identifica ulterior. Totodata, politistii atrag atentia ca obiectele de valoare si banii sa nu fie lasate la vedere pentru a nu tenta pasagerii aflati in automobile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite