Taximetrie conjugală: Bica şi „Ceauşescu“

Soţii Grigorescu sunt şoferi de taxi din anii ’90. Nu peste mult timp vor aniversa nunta de argint. Este o viaţă în doi în care fiecare are drumul său, cu maşina sa şi cu străinul său în dreapta. Gabriela Grigorescu (zisă Bica) face taximetrie din noaptea de Crăciun a anului 1996. Soţul ei, Petre (zis Ceauşescu), făcuse accident şi cineva trebuia să-i ia locul.

Soţii Grigorescu locuiesc într-un sat din Ilfov. Sunt vecini cu pista de decolare a Aeroportului Otopeni. Pentru ei weekendul înseamnă câteva ore, duminica după-amiaza. Atunci sunt cu oalele de mâncare pe foc, atunci duduie maşina de spălat. Sunt căsătoriţi din 1990, nu au copii, doar un câine, Simba, şi un iepure, Rică. Animalele se fugăresc pe sub două maşini galbene: un Logan cam trist şi sobru şi un Citroën, pe nume Xsara, o maşină voluptuoasă şi cosmopolită ca o femeie teribilă care nu dă doi bani pe bărbaţii trişti şi sobri. Aşadar, maşinile convieţuiesc în aceeaşi curte în rutină şi din obligaţie, nu-şi mai vorbesc de mult timp, abia dacă se mai ating din greşeală cu oglinzile laterale.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre proprietarii lor. Doamna Bica are 47 de ani, e tunsă tinereşte şi poartă în urechi cercei fistichii. Domnul Petre are 50 de ani, e tuns regulamentar, dar de la ceafă îi pleacă o codiţă împletită care se termină pe la jumătatea şirei spinării. E chimie între ei, se vede după căldura cu care bărbatul o strigă pe femeie prin curte: „Bico, cât mai avem de plată la Citroën?". Bărbatul e şofer de taxi din 1993. Totuşi, ar fi nedrept să-i neglijăm biografia de pieton. În 1978 a fugit din ţară pe la Turnu Severin cu o barcă a Armatei Române, pentru care a plătit, împreună cu câţiva prieteni, suma de 35.000 de lei.

A ajuns la Belgrad, dar, fiind minor, nu a primit azil politic. A fost predat de iugoslavi autorităţilor din România. A făcut puşcărie, şi, în acei ani şi-a tatuat pe frunte, mai în glumă, mai în serios, următoarele cuvinte: „Ceauşescu, tot ce face, face numai pentru pace". E, poate, prea mult pentru o frunte de om dar era scris înghesuit, şi cine avea interesul să citească - citea. După Revoluţie, la insistenţele soţiei şi ale prietenilor, şi-a scos tatuajul cu mijloace moderne. Mai păstrează însă şi acum urme de tatuaj albastru-vernil pe toată fruntea.

Taximetriştii din Bucureşti i-au aflat povestea şi îi spun „Ceauşescu". Imediat după Revoluţie, „Ceauşescu" al nostru „a făcut Germania", a strâns ceva bani, a investit, a dat faliment şi, resemnat, s-a aşezat cu o Dacie 1300 în faţa Gării de Nord. Bun venit, taximetrie!  A trecut pe la o mulţime de firme, printre care şi Taxiro, a lui Mircea Lucescu. „Ăsta dacă nu era prin ţară, l-au perpelit toţi directorii, a pierdut o grămadă de bani şi a vândut", explică Petre.

Poveste de Crăciun

Doamna Bica a fost atletă şi gimnastă în tinereţe, dar nu s-a ţinut de sport. A lucrat în comerţ, după Revoluţie a cusut mingi de fotbal pentru fosta întreprindere de piele şi încălţăminte „Flacăra Roşie". În 1993 şi-a luat permisul de conducere. Într-o zi din decembrie 1996, Petre, soţul ei, a făcut ce a făcut pe la Gara de Nord, că s-a trezit cu Dacia sub roţile unui tramvai. Mai-mai să-i taie tramvaiul picioarele. Salvarea l-a dus la spital. Pentru că se apropiau sărbătorile de iarnă, când bacşişurile erau generoase, Bica s-a îmbărbătat şi a hotărât să facă ea taximetrie în locul soţului spitalizat.

Pe 24 decembrie 1996, în Bucureşti viscolea ca-n reclamele la vodcă, iar Bica trăgea şocul Daciei şi începea să facă taximetrie ca să aibă bani de doctori. Era particulară şi legea era mai suplă. Numai cine nu voia nu făcea taximetrie. Sunt foarte puţine femei care fac taximetrie în Capitală. Şi mai puţine cupluri, soţ-soţie, care să aibă această îndeletnicire. Petre: „La început am fost foarte gelos. Gelos rău, cu urmăriri, cu telefoane pe la colegi: «Măi nene, ia vedeţi pe unde e şi pe cine ia în maşină». Dar ne-am obişnuit aşa până la urmă".

Gara de Nord, imperiul taxiurilor  Foto: Sever Gheorghe

Şi-au dat seama că gelozia e un sentiment comun în viaţa oamenilor şi încă unul aducător de bani. „Cu taxatorul pornit am făcut lungi urmăriri cu soţi sau soţii geloase, după maşini străine, cu amanţi tineri, cum sunt acum". Cad amândoi de acord că taximetria e grea, te toceşte, dar viaţa, în complexitatea ei, e frumoasă.

Anii de aur ai tranziţiei

Când vine vorba de anii '90, soţii Grigorescu suspină nostalgic: „Ohooo, ce bine era pe atunci!". Era, fiindcă fiscalitatea era cum era, legile erau cum erau, Poliţia continua să fie o instituţie timorată şi oamenii n-aveau bani să-şi cumpere maşini. Dar în dimineţile de vară, când plecai transpirat de la câte-o nuntă, oricât de desculţ ai fi fost, tot luai un taxi, să te ducă acasă.

Tranziţia, cu povestioarele ei pe care, parcă, nici nu le mai credem deşi sunt ale noastre, degeaba încercăm să le uităm. De exemplu, Petre a avut pistol cu bile. Aşa era atunci, după Revoluţie, lumea era învăţată cu armele, cu teroriştii. „Mi-am luat pistol, mi-am făcut toc şi mergeam cu el la brâu, pe faţă, nu-l ascundeam. M-a supărat unu' odată. L-am luat de la Gara de Nord şi cum erau tarifele mai mari la Gară, la destinaţie a zis că nu-mi plăteşte fiindcă e prea mult. I-am tras două bile în cur, a început să plângă şi l-am lăsat în pace: «Hai gata, mă, dă-i cu praf de mers, că nu mă duc eu la puşcărie pentru tine»". Tranziţie.

Pe de altă parte, doamna Bica şi-a luat un mare pumn în faţă, de a sărit pe capota maşinii „ca în filme". Era pe lumină, pe la prânzul cel mic. Femeia aştepta un client la Piaţa Amzei, în preajma curţii unui şmenar. Şmenarul a crezut că Bica e de la fosta Securitate şi stă să sifoneze. A ieşit şi i-a dat un pumn în plină figură. Femeia s-a sculat de pe capotă, a dat prin staţie şi s-a blocat Piaţa Amzei de taximetrişti. A ieşit iureş mare de tot. Acum, taximetriştii nu mai au voie să se cheme la scandaluri prin staţie. Se consideră, prin lege, că e instigare la violenţă şi, la o adică, se duc cu toţii la puşcărie.

"La început am fost foarte gelos. Gelos rău, cu urmăriri, cu telefoane pe la colegi: «Măi nene, ia vedeţi pe unde e şi pe cine ia în maşină».''
Petre Grigorescu taximetrist

„Un țigan mi-a dat bani cât pentru o Solenza"

Dacă veţi scrie pe „Google" cuvântul „taximetrişti" veţi găsi nişte bloguri care fie îi repudiază, fie îi ironizează pe taximetrişti. Ideea e că din momentul în care te-ai urcat la volanul unei maşini galbene, cu tablă de şah pe uşă, nu mai eşti om. Devii taximetrist, iar taximetristul nu e ca omul. Am vorbit cu soţii Grigorescu despre taximetria în contemporaneitate. Cât câştigă, ce mănâncă, ce îl întristează pe taximetristul bucureştean. Ce face el cu telefoanele uitate pe bancheta din spate, cine fură mai mult, care-s cei mai proşti şoferi din ţară.

Nuvele de taximetrist

„Sunt 14.000 de taximetrişti în Bucureşti. Enorm, prăpăd, dezastru! Toate preţurile au crescut, chiar şi salariile au crescut uşor în ultimul an, numai tarifele la taxi au rămas la fel. Nouă nu ne iese socoteala la final de an, după ce plătim ratele la maşini, la case, la Circa Financiară, reviziile la service şi ţigările. Zici să mă apuc de altceva, dar cine mă mai angajează pe mine la 50 de ani?", se întreabă, pe bună dreptate, Petre. Stă la volan şi câte 14 ore pe zi, dar are colegi care stau şi câte 18 ore. În curând o să vină o lege mare care o să spună aşa: „De acuma-nainte munciţi numai opt ore pe zi", ca la şoferii de TIR. Petre conduce zilnic între 150 şi 200 de kilometri, cu Citroënul, prin oraş.

Şi cum e cald, mai porneşte aerul condiţionat, iar atunci Citroënul cam „bagă botul în rezervor". Consumă şapte litri de motorină la suta de kilometri. Şi Loganul tot cam pe acolo se învârte la capitolul consum. Oamenii s-au băgat datori la bancă, au cumpărat maşinile ca măcar după ce termină de plătit ratele să le rămână maşinile. Banii sunt puţini şi vin cu ţârâita. Taximetristul trăieşte tot timpul cu speranţa că o să dea un noroc mare peste el. Noroc e atunci când îţi sare unul în maşină şi zice „La Botoşani!". Sau măcar „La Galaţi".

Doamna Bica şi prietenul ei cel mai bun, Loganul  Foto: Marian Iliescu

Petre: „Odată, dar sunt ani buni de atunci, în faţa Gării de Nord a deschis uşa un ţigan cu pălărie mare şi mustaţa ca o coadă de veveriţă. S-a aruncat pe burtă în maşină şi a zis: «Dacă mă duci la Iveşti, de Galaţi, te fac boier». Tot drumul a stat culcat cu totul pe bancheta din spate, să nu-l vadă Poliţia, că era urmărit. Am avut noroc şi nu ne-a oprit nimeni. Lângă Galaţi m-a băgat printr-o pădure, am crezut că nu mai ies viu de acolo. Am intrat în Iveşti... e mai rău ca în Harlem, numai ţigani şmecheri. Mi-a zis: «Hai, acuma bagă maşina în curte».

M-a băgat într-un palat, au început puradeii să chiuie de bucurie şi el le-a spus: «Gata, moo, acuma ieşiţi şi spălaţi-i maşina lu' domnu'!». Când să plec, a scos sacul de bani şi a zis ia-ţi bani câţi îţi trebuie. N-am pus eu mâna să iau, dar mi-a dat bani ţiganul ăla de puteam să-mi cumpăr o Solenza". Petre şi Bica ar putea să scrie o carte fantastică dacă ar aduna pe hârtie toate poveştile pe care le-au trăit, rătăcind printre faruri de maşini. Femeia a dus acasă fete plânse, după violuri în gang la Obor.

Ce teribilă deznădejde! Bărbatul a respirat fumul iute de marijuana alături de drogaţi. „Trei inşi s-au băgat pe bancheta din spate: «În Regie!», a zis unul. Pe drum a început să-mi miroasă a iarbă: «Bă nasoilor, zic, ce faceţi în spate acolo? Vedeţi că miroase, daţi-vă dreacu'!». Cum am oprit în Regie, m-au luat mascaţii şi pe geam m-au scos, că aveam geamul deschis. Nici n-au mai deschis uşa. M-au culcat pe burtă. Eu: «Staţi, măi, nebunilor, că sunt şofer de taxi». S-au lămurit cu mine, m-au scuturat şi mi-au dat drumul".

Cum o fi să fii şoferul Laurei Andreşan?

Soţii Grigorescu au dat peste tot felul de vedete. Doamna Bica spune că a fost jignită în trafic de către îndrăgita interpretă de muzică uşoară Mirabela Dauer, care tot ea încălcase legea la „un cedează". Domnul Petre a fost doi ani şoferul Laurei Andreşan. „Mi-am făcut-o de clientă fiindcă nu m-am dat la ea. Alţi şoferi de taxi tot încercau şi ei să dea acolo, eu nu. Mă suna mereu: «Du-mă colo, du-mă colo». Şi într-o zi am întrebat-o: «Făi, dar tu de ce mergi cu mine?». Şi ea zice: «Dar tu de ce nu te dai la mine?». «Păi tu eşti normală la cap, fă? Te tăvăleşti cu senatori... ce să mă mai dau şi eu la tine, un amărât de taximetrist?! De ce? Să te pierd şi ca femeie, şi ca client?». Era plătitoare rău, frate. Apoi au mai fost Raluca a lu' Zenga şi chiar Zenga însuşi".

Căprioarele străzii

Au avut accidente de nu le mai ştiu numărul. De la cele mai urâte la cele mai stupide. Petre a stricat o Solenza într-o căprioară. Căprioara a supravieţuit. „Am tras pe dreapta, am văzut că era toată bara distrusă şi un far. Ea, căprioara, s-a ridicat şi, mai şchiopătat, e drept, a plecat şi m-a lăsat cu paguba". În maşina doamnei Bica a intrat un motociclist fără permis care a supravieţuit şi el, dar pe care l-a luat mamă-sa cu mătura la omor când i-a cerut bani pentru despăgubire. După aproape două decenii de condus prin Bucureşti, Bica şi „Ceauşescu" sunt în măsură să vă ofere câteva sfaturi: „Dragi şoferi, feriţi-vă de prahoveni, de teleormăneni şi, mai ales, de femeile cu jeep. Oameni buni, feriţi-vă de ele! Şi-au luat jeep ca să facă figuri".

Concluzia e că suntem un neam de şoferi proşti care şi-au luat carnetele pe şpagă şi care se pierd la volan şi unii chiar încep să plângă. Da, şoferii începători plâng câteodată, când zece maşini claxonează în spatele lor. „I-am văzut plângând. Şi femei, şi bărbaţi... cine le-o fi pus permisul în mână!?!", spun la unison soţii Grigorescu. 14 mii de taximetrişti sufocă străzile Bucureştiului. Dintre ei, aproape un sfert sunt „piraţi".

Clientul întreabă, taximetristul răspunde

ŞTIAŢI CĂ...Mâncarea cea mai ieftină din Bucureşti se găseşte în următoarele locuri: la un „împinge tava", la Rosetti, chiar unde întoarce 311. Multă vreme, locul unde mâncau taximetriştii a fost un „împinge tava" pe Calea Văcăreşti. „A cam răsuflat, că a mărit gagiul ăla preţurile". Vine tare pe turnanta bucatelor ieftine un local, în spate la Big Berceni. „Tot Spitalul 9 mănâncă acolo şi mănâncă bine. Patron e fratele lu' Cocoşatu' (care face mici la Băneasa)".

Orice taximetrist e obligat să aibă asigurare pentru bagajele clientului. „Când ţi-ai pierdut un telefon la mine în maşină, vii frumos cu factura de cumpărare a telefonului şi eu îţi dau asigurarea ca să te despăgubească asiguratorul. Lumea nu cunoaşte chestia asta". În taxiuri există anunţul „Nu răspundem pentru bunurile pierdute". Considerăm că ar fi, totuşi, mai simplu dacă taximetriştii ar returna pur şi simplu bunurile pierdute de clienţi.

Dacă vreţi să vă apucaţi de taximetrie, mai aveţi răbdare până la toamnă. „Vine acum luna august, care e cea mai proastă lună pentru noi. Toată lumea e plecată în concediu. Stăm în soare şi ne uităm unii la alţii. Rău e şi în ianuarie, când nu mai are lumea bani şi merge cu metroul", spune Petre Grigorescu.

Aeroportul Otopeni, acolo e potul cel mare al taximetristului bucureştean. Nimeni nu distinge mai bine ca taximetristul de aeroport, străinul de român. Iar când apare străinul, cu tenul lui mai bine hidratat decât al nostru, taximetristul îi aruncă un „mister, help?". „La străini se întind unii hulpavi până la o sută de euro de la Otopeni până la hotelul Radisson. Mie mi-e ruşine, nu pot să cer atât", spune doamna Bica.

„Moldoveanul" care ştia toate străzile

Petre foloseşte GPS-ul pe traseu, Bica, însă, ştie cam toate străzile oraşului. Are în gând harta Bucureştiului şi imediat i se arată aievea calea pe care trebuie să meargă. E bucureşteancă şi umblă de mică pe străzi. Dar printre taximetrişti era în anii '90 unul Ion, zis „Moldoveanul", care ştia absolut toate străzile din Bucureşti. Creierul lui căpătase forma zimţată a hărţii Bucureştiului . „Şi încă era pe vremea aia când se schimbau denumirile comuniste la străzi, şi el tot le ştia. Când nu ştiam o stradă îl luam pe Moldovean prin staţie, să mă descurce. Dar la ce mod le ştia: «La numărul cutare e o casă cu un geam spart». Era şmecher rău în meserie Moldoveanul ăsta".