Taximetriştii vor să schimbe Legea transporturilor locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 6.000 de transportatori vor bloca, mâine, Capitala şi marile oraşe, pentru a scoate taximetria de sub incidenţa legii Conducerea patronatului operatorilor în regim de

Aproximativ 6.000 de transportatori vor bloca, mâine, Capitala şi marile oraşe, pentru a scoate taximetria de sub incidenţa legii

Conducerea patronatului operatorilor în regim de taxi a anunţat, ieri, că va declanşa ample manifestări de protest, în Bucureşti şi în teritoriu, pentru a scoate activitatea de taximetrie din sfera de aplicare a Legii 92/2007. Normativul prevede concesionarea în regim de "gestiune delegată" a serviciilor de transport local, ceea ce îi nemulţumeşte pe taximetrişti.

Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor în Regim de Taxi - ANPOTRT - reuneşte aproximativ 35.000 de taximetrişti, majoritatea independenţi, despre care conducerea organizaţiei afirmă că "vor muri de foame" dacă vor fi obligaţi să aplice prevederile Legii 92/2007. "Gestiunea delegată", respectiv atribuirea prin concesionare a serviciilor de transport local, din partea autorităţii publice către operatorii privaţi, "nu trebuia să se refere şi la activitatea de taximetrie", a declarat preşedintele ANPOTRT, Remus Nedelcu.

Potrivit articolului 24, aliniatul 2 din respectiva lege, de la 1 ianuarie 2008, accesul operatorilor de taxi şi al taximetriştilor independenţi la serviciul de transport public local de persoane efectuat cu autoturisme în regim de taxi se va face numai prin licitaţie, urmată de distribuirea unui contract de gestiune delegată. Liderii taximetriştilor spun că, în aceste condiţii, există riscul de a nu câştiga licitaţiile, mulţi dintre ei cumpărându-şi maşinile cu credite de la bănci. De la 1 ianuarie 2008, autorizaţiile care erau valabile până în 2010-2011 vor fi nule, aceştia trebuind să participe la licitaţii.

Preşedintele ANPOTRT a precizat că din articolele 47 şi 49 reiese faptul că autorizaţiile de taxi expiră la 1 ianuarie 2008, chiar dacă durata lor era până în 2011, de exemplu, pentru că nu se face în mod clar distincţia între termenul de "operator de transport rutier" şi cel de "operator economic". De asemenea, licenţele de transport ale taximetriştilor independenţi îşi menţin valabilitatea până la data expirării lor, însă nu vor mai putea fi prelungite.

Membrii asociaţiei se tem că, la procedura de licitaţie organizată pentru atribuirea acestor contracte, taximetriştii independenţi nu vor mai avea dreptul să participe.

Primăriile pot să-şi facă firme proprii

De asemenea, Nedelcu a amintit şi de articolul 27 din această lege, care prevede că autorităţile administraţiei publice locale vor putea să-şi înfiinţeze societăţi comerciale proprii, cărora li se pot atribui direct, fără licitaţie, contractele de gestiune a serviciului de transport public local de persoane efectuat cu autoturisme în regim de taxi. "Legea le permite ca tot ei (n.r. consiliile locale sau judeţene) să-şi creeze cadrul atribuirii acestor contracte de gestiune delegată", reclamă Remus Nedelcu, spunând că legea nu a fost discutată cu reprezentanţii ANPOTRT.Alături de ANPOTRT, la mitingul de miercuri vor participa şi membri ai Asociaţiei Profesionale a Transportatorilor în regim de Taxi şi Închiriere şi cei ai Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Taximetriştilor Independenţi, iar concomitent cu mitingul din Capitală vor avea loc proteste în 20 de judeţe ale ţării

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite