Taxi - Politica ironiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In Piata Revolutiei e Senatul. In fata Senatului, un cort. La intrare, "ca la usa cortului", un taraf ataca vitejeste marsul cu care sunt intampinati, la sosirea in Romania, sefii de stat straini.

In Piata Revolutiei e Senatul. In fata Senatului, un cort. La intrare, "ca la usa cortului", un taraf ataca vitejeste marsul cu care sunt intampinati, la sosirea in Romania, sefii de stat straini. Aici sunt intampinati alegatorii. In capatul celalalt al adapostului, la "prezidiu", o mana de viitori alesi, care imbie multimea cu nepretuitii mici si stramoseasca bere. Gazdele nu vaneaza un scaun in Parlament si nici un loc in noul Guvern al Romaniei, sunt doar niste oameni pentru care cuvantul "administratie" gadila in mod placut urechile. S-ar putea sa nu gadile la fel de satisfacator orgoliile actualilor alesi, fiindca eroii taraseniei sunt cei de la trupa "Taxi". Indivizi periculosi, cu antecedente, care gasesc in politica o muza teribil de constiincioasa. "Politica" se numeste si cel mai recent disc al lor, lansat ieri in centrul Capitalei. Chiar sub ferestrele celor care "combat", de patru ani, pentru binele natiunii, Dan Teodorescu si compania s-au pus pe treaba. Vrednici discipoli ai lui Catavencu, au rostit de la "tribuna", in aplauze si urale, discursuri intr-o limba de lemn frumos raschetata si lacuita. Speech-uri de genul celor cu care politicienii de azi incearca, inca, sa-si hipnotizeze electoratul. Reusesc, involuntar, doar sa starneasca rasul, asa cum o fac, dar la modul premeditat si inteligent, cei de la Taxi. Albumul cel proaspat, la care au colaborat, ca guest stars, personaje precum Mona Musca, Victor Ponta, Gheorghe Funar, Marko Bela, Andrei Plesu, e metoda prin care muzicienii incearca sa rezolve eterna dilema: dreapta sau stanga, noi cu cine votam? Pana una-alta, ati putea vota cu Taxi, pentru care nu e nevoie de carnet de alegator, ci numai de umor. Pentru a pune stampila in noiembrie, ar mai fi de folos si alte accesorii. Daca nu posedati, apelati cu incredere la Robert Turcescu, invitat si el pe album, care canta cu sarg "Am bile, am doua bile! Sunt foarte tari si foarte grele bilele mele!" Cu sau fara bile, cetatenii sunt somati sa nu se rezume la stadiul de popice. Nu se vor alege cu vreo revelatie in legatura cu clasa politica romaneasca, dupa ce asculta discul. Dar vor capata cateva piese bune, care, dincolo de aparenta lor sugubeata, sunt rezultatul unei atotcuprinzatoare dezamagiri. Votati!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite