Taxa pe viciu aduce Sănătăţii 250 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taxa pe viciu a umplut vistieria Ministerului Sănătăţii. De la intrarea în vigoare, în luna aprilie, Ministerul de Finanţe a redirecţionat din încasarea acestei taxe, către Sănătate,

Taxa pe viciu a umplut vistieria Ministerului Sănătăţii. De la intrarea în vigoare, în luna aprilie, Ministerul de Finanţe a redirecţionat din încasarea acestei taxe, către Sănătate, peste 900 milioane RON, iar anul viitor se aşteaptă ca "viciile" să dubleze bugetul ministerului. Ministrul Eugen Nicolăescu explică în ce fel vor fi folosiţi aceşti bani.
- Câţi bani aduce taxa pe viciu anul acesta şi ce veţi face cu ei?
- Anul acesta estimăm că suma colectată în urma aplicării taxei pe viciu va fi de peste 250 milioane de euro. Din aceştia, am redirecţionat peste 670 milioane RON (186 milioane de euro) pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate. Primul care beneficiază de pe urma taxei de viciu este programul de diabet. În plus, avem în fază de finalizare programul pentru medicii de familie şi cel al îngrijirii la domiciliu. Tot din aceşti bani se vor achiziţiona, cu 100 milioane de RON (28 milioane de euro), vaccinuri şi materiale sanitare pentru rezerva ministerului, ce va fi folosită în caz de calamităţi naturale.
- Aţi rezervat fonduri şi pentru reparaţiile şi dotările spitalelor?
- Vom achiziţiona aparatură medicală şi echipamente pentru urgenţă, se vor efectua reparaţii capitale ale spitalelor şi se vor demara studii de fezabilitate pentru construirea spitalelor regionale şi judeţene de urgenţă. Toate acestea, dintr-un fond de aproximativ 100 milioane RON (28 milioane de euro).
- Anul viitor vor veni şi mai mulţi bani. Aţi făcut vreo estimare?
- Pentru anul viitor, ne aşteptăm ca taxa pe viciu să dubleze bugetul acordat de guvern, adică să primim aproximativ 1,5 miliarde RON (417 milioane de euro). În cea de-a doua parte a lunii septembrie, când vom finaliza proiecţia bugetară, vom stabili cu exactitate pentru ce programe şi pentru ce investiţii îi vom utiliza.

Nicolăescu, campion la promisiuni nerespectate
Fiecare vizită în ţară a ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu, se lasă cu promisiuni. Fie că e vorba de construcţia unui spital nou, fie că e vorba de privatizare sau de efectuarea unor controale în sistemul sanitar, toate au rămas vorbe goale. După ce a preluat portofoliul, Nicolăescu a declarat că are de gând să transforme din temelii sistemul românesc de sănătate. "Voi restructura modul de acordare a serviciilor medicale, a medicamentelor compensate, astfel încât să beneficieze doar cei care chiar au nevoie", a promis ministrul. Abia acum, la un an de la acea declaraţie, se schimbă ceva: lista de medicamente compensate şi gratuite. Dar, până va intra în vigoare noua listă, va mai trece destul timp, de vreme ce ea se află încă în dezbaterea publică. În legătură cu "transformarea din temelii" a sistemului, abia de au fost schimbate câteva cărămizi. Concursurile pentru manageri au fost amânate aproape un an de zile. După demiterile de la sfârşitul lui 2005, ministrul anunţa că examenele pentru posturile de manageri se vor desfăşura în luna ianuarie a acestui an. Câteva zile mai târziu, ministrul a decis ca acesta să se organizeze în luna martie. Săptămâna trecută s-a stabilit că managerii vor da examen la sfârşitul lunii noiembrie. Totodată, Nicolăescu spunea că în luna martie va fi finalizat procesul de evaluare a tuturor aparatelor şi echipamentelor din spitale care au fost achiziţionate şi stau nefolosite. La jumătate de an după acest anunţ nu a fost făcut public niciun raport privind aceste verificări.

Peste România a plouat cu spitale
Opt spitale regionale, urmate de 41 de centre medicale de urgenţă - a fost altă promisiune neonorată a ministrului. În noiembrie 2005, Nicolăescu anunţa că începerea construcţiei spitalelor regionale se va produce din trimestrul al III-lea al acestui an. Apoi, în vizitele sale în teritoriu, ministrul a aruncat cu alte proiecte: ianuarie 2006 spital de urgenţă la Bihor, februarie spital nou în sectorul 3 din Bucureşti, martie spital regional de urgenţă în curtea Spitalului Fundeni din Bucureşti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite