Târnăveniul, pol al sărăciei şi... turbării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În multe privinţe, municipiul Târnăveni poate fi considerat un "pol al sărăciei" din judeţul Mureş. După ce că transportul local e aproape inexistent, spitalul din localitate are datorii

În multe privinţe, municipiul Târnăveni poate fi considerat un "pol al sărăciei" din judeţul Mureş. După ce că transportul local e aproape inexistent, spitalul din localitate are datorii istorice, nici un magazin sau restaurant nu funcţionează non-stop, iar în localitate nu există vreo farmacie care să rămână deschisă după ora 20.00. Apoi, consecinţă a creşterii preţului la gaz metan, cinci societăţi productive riscă să se închidă, lăsând fără loc de muncă alţi 600 de oameni. "Această scumpire va determina creşterea şomajului (de 6,27% la o populaţie de 31.000 de locuitori, faţă de 4,68 în judeţ n.r.) şi va îngreuna colectarea veniturilor de la o populaţie deja sărăcită", a declarat primarul Octavian Popa. Pe anul trecut, veniturile Primăriei din Târnăveni au fost realizate în proporţie de 68%, persoanele juridice achitându-şi doar 30% din impozitele datorate. În plus, la deja "celebra" BICAPA, un eventual accident ecologic, legat de reziduurile de la combinat, ar crea o problemă internaţională, întrucât acestea s-ar scurge în Târnava, de aici în Mureş şi apoi în Tisa. Zilele trecute, pentru a treia oară în ultimele şase luni, sărăcia a mânat nouă tineri să forţeze porţile societăţii BICAPA pentru a fura circa o tonă de piese de la o cale ferată dezafectată. Colac peste pupăză, în zonă au fost descoperite patru focare de turbare, la tot atâtea vulpi care au fost împuşcate în Târnăveni, Deaj, Adămuş şi Dâmbău...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite