Tările mari vor să rearanjeze Orientul Mijlociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de libanezi, palestinieni şi sirieni au protestat faţă de războiul din Liban, marţi seara, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. Aproape 100 de copii au fluturat steagurile Libanului

Peste 300 de libanezi, palestinieni şi sirieni au protestat faţă de războiul din Liban, marţi seara, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. Aproape 100 de copii au fluturat steagurile Libanului şi Palestinei, iar adulţii au scandat în arabă şi în engleză pentru încetarea conflictului. O mulţime de fluturaşe, caricaturi şi poze cu masacrul din Liban au circulat din mână în mână, iar liderii culturali şi religioşi arabi au cerut intervenţia imediată a forţelor ONU şi UE. Ieri, preşedintele Ligii Islamice şi Culturale din România, Fariz Allaqtta, a vorbit, în exclusivitate pentru Adevărul, despre situaţia celor rămaşi în Liban şi despre natura războiului izbucnit pe 12 iulie.
- De ce aţi ieşit pe străzile Bucureştiului?
- Noi sperăm să-i ajutăm cum putem pe cei din Liban. Vrem să fim alături de oamenii nevinovaţi, care mor zi de zi. Îi susţinem şi pe musulmani, şi pe creştini, pentru că până şi animalele ar trebui apărate în faţa unui aşa masacru. Nu vrem decât să nu mai fie vărsare de sânge. Acolo sunt probleme politice şi interese economice mari, aşa cum au fost şi în cele două războaie mondiale. Totuşi, foarte mulţi arabi dau vina pe SUA. Nu găsesc nicio o justificare pentru ce s-a întâmplat în Qana, spre exemplu. şi nici nu ştiu cu ce sentimente vom putea trăi pe viitor, pentru că au fost familii întregi ucise de acest război. Orice război este murdar, atunci când sunt omorâţi oameni nevinovaţi. Arabii au o vorbă: cine nu mi-e frate prin religie, mi-e frate prin omenire. Indiferent de religie şi de rasă, toţi cei din Liban şi Palestina sunt fraţii noştri, asta le transmitem.
- Care este poziţia comunităţii arabe din România faţă de Hezbollah şi Hamas?
- Ce se întâmplă în Liban şi Palestina nu este luptă împotriva terorismului. Repet: sub nicio o formă nu putem să înţelegem vărsarea de sânge nevinovat. Nu există niciun picior de egalitate între Hezbollah şi Israel. Hezbollah face doar artificii, petarde, în comparaţie cu crimele săvârşite de armata israeliană. Eu n-am văzut niciun terorist de la Hezbollah la televizor, n-am văzut să fie arătat cu degetul că a lansat rachete. Oamenii din Liban sunt disperaţi. N-au un adăpost, n-au mâncare, iar noaptea nu pot să doarmă din cauza bombelor. Nicio zonă nu e sigură, pentru că s-a bombardat peste tot. Dacă şi sediile ONU au fost lovite, cine să mai intervină? Să ştiţi că numărul morţilor a depăşit o mie de persoane, iar peste zece mii sunt răniţi. Sunt sute de mii de evacuaţi. În Liban s-au distrus 145 poduri, 7 spitale şi o mulţime de case, iar în Palestina nu există adăposturi subterane. Mor oamenii pe stradă.
- Credeţi că Siria, Iranul şi celelalte ţări arabe se vor implica în acest război?
- Nu, nu cred, pentru că ţările mari vor să rearanjeze zona după propriile interese. Cei mai slabi sunt întotdeauna pedepsiţi de cei puternici.

"Israel, Israel, afară!"
Manifestanţii din faţa Monumentului Revoluţiei au strigat în arabă "Israel, Israel, afară!", "Toţi pentru Liban" şi "Dumnezeu e mare!", iar în engleză au scandat "Opriţi războiul!". Nici ploaia care a început la o oră după startul mitingului nu i-a speriat pe cei prezenţi, ei continuând cu intonarea unor cântece religioase.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite