Tăriceanu l-a iertat pe Hărdău, Paloma a zburat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PD e nemulţumit de decizia premierului

Liberalii au decis să se descotorosească doar de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Paloma Petrescu, pentru scandalul legat de subiectele pentru testele naţionale şi să nu ceară public demisia titularului portofoliului, pedistul Mihail Hărdău.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a informat, ieri, pe membrii Biroului Permanent Central al PNL că a decis eliberarea din funcţie a Palomei Petrescu şi că nu se impune schimbarea lui Hărdău din acest motiv. "Eu cred că pentru o astfel de deficienţă nu se poate cere ministrului să-şi asume responsabilitatea, dar sunt nişte responsabilităţi în minister care trebuie asumate şi aceste responsabilităţi sunt, în general, în subordinea secretarilor de stat", a declarat Tăriceanu. La decizia primului-ministru de a-l ierta, pentru moment, pe şeful de la MEdC, a contribuit, potrivit unor surse liberale, şi intervenţia lui Emil Boc, care ar fi cerut un răgaz pentru a putea identifica persoana potrivită pentru această funcţie. PD şi-a exprimat, ieri, nemulţumirea şi faţă de faptul că premierul Tăriceanu a decis să o dea afară pe Paloma Petrescu (PD), secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Emil Boc a susţinut că Tăriceanu ar fi trebuit să procedeze identic cu cei vinovaţi de scandalul fluturaşilor privind integrarea în UE sau de scurgerile de informaţii din Ministerul Apărării.

Paloma Petrescu s-a dus în parlament
Aflată în plin proces de destituire din funcţia de secretar de stat, Paloma Petrescu a participat, ieri, la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Prezentarea punctului de vedere al guvernului cu privire la un proiect de lege privind Statutul personalului didactic avea să fie ultima sa misie. Cu atât mai contrariată s-a arătat la auzul veştii că demisia tronează deja pe biroul premierului. "Până acum nu am primit nimic, nu cunosc nimic oficial în acest sens, doar ceea ce s-a spus la televizor", a declarat pe fugă Paloma Petrescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite