Târgu Mureş: Vom avea miei suficienţi pentru Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercializarea mieilor pentru Paşte a început de ieri. Trebuie să verificaţi ca mielul pe care-l cumpăraţi să aibă prinsă crotalie.

Stocul de miei crotaliaţi pentru identificare şi posibilitate legală de vânzare şi sacrificare este suficient potrivit Direcţiei Sanitar Veterinare Mureş. Ioan Rusu, directorul instituţiei, a precizat că efectivul de ovine matcă în judeţul este estimat între 100.000 şi 120.000 capete, iar din ianuarie până în prezent au fost crotaliaţi circa 30.000 miei. „Potrivit legislaţiei în vigoare, mieii fătaţi în gospodării sau în ferme vor fi identificaţi prin crotaliere în interval de 9 luni de la naşterea lor. Este obligatoriu ca aceştia să fie identificaţi cu crotalii simple dacă sunt duşi în abatoare şi cu crotalii duble dacă pleacă în centre de colectare pentru export sau vânzare”, a spus Ioan Rusu. 

În vederea sacrificării de miei pentru consum familial au fost aprobate patru puncte de sacrificare temporară. Este vorba de Piaţa Cuza Vodă în Târgu Mureş, Piaţa agroalimentară din Luduş, Piaţa Obor din strada Pompelor în Târnăveni. iar în Sighişoara în Piaţa agroalimentară.

Pe de altă parte, comercializarea cărnurilor de miel se va face numai în unităţi aprobate sanitar veterinar, ele vor avea aplicată marca de sănătate (ştampila) şi vor fi însoţite de certificate sanitare veterinare care atestă salubritatea acestora.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite