Târgu-Mureş: Ce amenzi luaţi mâine dacă nu protejaţi mediul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gunoaiele aruncate pe jos, sau focurile nesupravegheate îi pot costa câteva sute de lei pe mureşeni.

De 1 Mai, poliţiştii comunitari din Târgu Mureş vor supraveghea zonele de agrement şi vor aplica amenzi drastice tuturor celor ce nu păstrează mediul curat. Dacă un număr foarte mare de persoane va lua cu asalt spaţiile verzi de la marginea oraşului, în special malul Mureşului, Platoul Corneşti şi Pădurea Vulpii, Poliţia Comunitară Târgu Mureş va efectua controale în toate aceste zone pentru prevenirea poluării spaţiilor respective.

„Foarte mulţi mureşeni vor ieşi la iarbă verde sau la grătar de 1 Mai, iar noi vom fi pregătiţi să preîntâmpinăm orice nereguli. Vom aplica amenzi în cazul în care agenţii noştri vor găsi deşeuri menajere în spaţiile verzi sau focuri în zone nepermise, pentru că numai astfel lumea va înţelege cât de important e să menţină natura curată, nepoluată”, ne-a declarat Viorel Filip, şeful Poliţiei Comunitare din Târgu Mureş.

Pentru depozitarea deşeurilor menajere în spaţii verzi, amenzile variază între 100 şi 300 de lei. De asemenea, focurile pentru grătare, în spaţii nepermise, sau în pădure, reprezintă un pericol pentru mediul înconjurător, astfel încât amenzile sunt drastice şi în cazul lor: între 100 şi 300 de lei. „Le recomand mureşenilor să arunce resturile în spaţii special amenajate, iar dacă acestea nu există, să aibe asupra lor o plasă în care să adune toate acele resturi. Să nu uite să stingă focul la plecare pentru că astfel se evită incendiile din mediul forestier”, a cerut şi Dănuţ Ştefănescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite