Târgu-Mureş: Strada Sinaia, refăcută în două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrări de modernizare de 18 miliarde de lei sunt realizate pe  strada Sinaia. Artera vecină, stada Pavel Chinezu nu intră în planurile pe 2009.

Strada Sinaia, una dintre cele mai circulate artere din oraş se află în reparaţii capitale până în luna iunie a acestui an. Lucrările erau necesare deoarece artera este circulată în mare parte de autocamioane de mare tonaj.

„Traficul greu din oraş este dirijat spre această stradă de aceea era nevoie urgentă de o reabilitare a acesteia. Lucrări de întreţinere a acestei străzi s-au mai făcut în 2002, dar atunci nu s-au efectuat lucrări de consolidare a fundaţieie”, a precizat Liviu Lucian, şef serviciu Tehnico Edilitar din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş.

Lucrările de reabilitare a străzii se ridică la suma de 1.800.000 de RON şi sunt suportate din bugetul Consiliului Local. „Lucrările au început în luna martie, când s-a făcut predarea amplasamentului. Momentan se fac lucrări de reperaţii capitale, de montare a firelor de curent şi de telefon sub trotuar şi de consolidare a fundaţieie în grosime de 58 de centimetri”, a mai precizat Liviu Lucian. Şoferii sunt mulţumiţi de reparaţia străzii, dar ar dori ca lucrările să se finalizeze cât mai repede. „E bine că se repară strada, să sperăm că o vor termina în curând pentru că e greu să circulăm pe un singur sens, mai ales la traficul greu care e pe aici”, a spus Silviu Moldovan, conducător auto.

Lucrările ar trebui extinse şi pe strada Pavel Chinezu, dar lipsa fondurilor este din nou principala problemă. „Există un proiect de reabilitare a străzii Pavel Chinezu, dar nu a fost cuprins în bugetul Consiliului Local pentru anul acesta”, a precizat Liviu Lucian.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite