Târgu-Mureş: Profil / Jakab Tibor, artistul care surprinde frumuseţea corpului feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jakab Tibor este mai mult decât un simplu fotograf. Deşi a fotografiat nuduri, ţigani, artişti renumiţi, locuri şi mâncăruri exotice, lucrările sale se ridică la rangul de artă.

Jakab Tibor este cunoscut în domeniul artei fotografice mai mult în străinătate decât în România. Imaginile surprinse de aparatul său pot fi văzute în reviste de amenajari interioare şi în cele de gastronomie şi turism,. Artistul iubeşte să fotografieze locuri exotice, cu tradiţie, dar un loc aparte între lucrările sale îl ocupă nudurile. Jakab Tibor a dorit mereu ca prin lucrările sale să redescopere femeia, să-i arate privivitorului detalii ale corpul ei privite din unghiuri neobişnuite.

„Frumuseţea corpului uman e specială pentru mine. Nu am avut probleme niciodată în a găsi un model, deşi niciodată n-am lucrat cu model profesionist, pentru că acesta e învăţat să pozeze în anumite poziţii. Eu mi-am format singur modelele, pentru ca e esenţial să fim pe aceaşi lungime de undă. Nu e important cum arata modelul, prefer un model ce gândeşte, decât unul cu un corp superb”, mărturiseşte artistul.

Jakab Tibor a format de-a lungul timpului 200 de modele, dar nu a plătit niciodată pe cineva pentru a-i poza. Soţia sa îi apreciază munca, iar artistul discută unele lucrări cu aceasta, deoarece primeşte mereu o părere sinceră. În prezent Jakab Tibor a a expus aproximativ 700 de lucrări la saloane internaţionale din 50 de ţări ale lumii şi a avut 47 de expoziţii personale în 15 ţări. Artistul e pasionat de fotografie de la 26 de ani, când a observat într-o revistă un aparat de fotografiat japonez şi s-a ambiţionat să-l cumpere, chiar dacă valora cât salarul său pe doi ani. Într-o zi a vizitat clubul de artă fotografică din oraş, iar instructorul de acolo l-a îndemnat să trimită şi el o lucrare la o expoziţie internaţională de fotografie.

„Spre surprinderea tuturor lucrarea a fost medaliată la expoziţia din Brazilia, iar eu am prins gustul competiţiilor şi am început să particip la saloane şi expoziţii internaţionale”, povesteşte Jakab Tibor. După cinci ani de expoziţii, artistul s-a decis să aplice pentru o bursă la Institutul de Fotografie din New York, fiind primul absolvent din Europa de Est. După obţinerea unei diplome recunoscute internaţional, seria expoziţiilor a continuat, artistul participând şi la numeroase congrese, fiind premiat pentru asta în 2007 de către Federaţia Internaţională de Artă Fotografică. Deşi a avut expoziţii personale unde i s-au vândut toate exponatele, Jakab Tibor nu face fotografie în scopuri comerciale. ”E bine dacă faci bani din arta dar nu ăsta trebuie să fie scopul. Eu nu vreau să-mi fie ruşine să-mi semnez lucrările”, mărturiseşte artistul.

Întrebări şi răspunsuri:

Care e expoziţia de care vă amintiţi cu plăcere?

Mi-e foarte dragă e cea de anul trecut ce a avut vernisajul la Copenhaga, la Ambasada României şi a beneficiat de prezenţa cuplului regal din Danemarca.

Ai foarte multe lucrări cu ţigani. Ce te atrage la ei?

Fotografiez ţigani de peste 20 de ani şi am început cu cei români, apoi i-am urmat în ţările din jur, până în Franţa şi Aglia. Cei din România sunt cei mai arhaici şi ca port şi ca obiceiuri.Lumea lor e colorată, mistică şi din păcate dispare încet. Eu am vrut să o păstrez, de aceea am pozat unelte ţigăneşti, ţigani muncind, pentru că eu cred că fotograful trebuie să fie şi documentarist.

Ce-i place:

Apreciază oamenii ce-şi respectă cuvântul. Îi place punctualitatea, arta, frumosul. Iubeşte antichităţile, pe care le consideră adevăratele valori. Îi place să colecţioneze ceasuri, dar şi alte obicete vechi. Preferă să bea şi să mănânce folosind tacâmuri de argint, pentru că ştie că dacă nu se respectă el, nu-l va respecta nimeni. Iubeşte motocicletele, deţine un Chopper şi e adeptul motociclismului civilizat. Îi place să spele vase.

Ce nu-i place

Nu-i plac nonvalorile atât la oameni cât şi în artă. Nu-i plac lucrurile comerciale, nu agreează să facă curăţenie, mai ales pe birou, unde are o dezordine ordonată. Nu-i place să repare prin casă, e adeptul ideei că fiecare are meseria lui. Nu-i plac telefoanele mobile.


PROFIL:

Data naşterii:
5 septembrie 1961, Târgu Mureş

Studii:
Facultatea de Inginerie a Universităţii Politehnice de Cluj
Institutul de Fotografie din New York

Profesie:
Fotoreporter

Stare civilă:
Căsătorit

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite