Târgu-Mureş: Profil / Ioan Astalus, şeful trenului regal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este şeful Trenului Regal şi vrea să fie primul din breaslă cu doctorat, l-a cioplit pe Eminescu în bob de orez şi deţine recordul mondial cu cea mai mică corabie sculptată într-o sticlă.

Autodidact înrăit, artist şi călător, Ioan Astalus are 83 de cursuri, inclusiv Academia Ştefan Gheorghiu, atestate de detectiv, ornitolog, colecţionar, inspector de protecţia muncii, impiegat, fochist, vameş, cursuri de prananadi, reiki, cinematografie şi fotografie, alpinism, paraşutism… Lucrează la Societatea de Turism Feroviar din cadrul CFR, ca şef al Trenului Regal, şi a publicat şi o istorie a mocăniţei.

De la sculptura monumentală a ajuns la cea miniaturală, sculptând în fasole, fistic, castană, sămânţă de mango, sau chipul lui Eminescu în bob de orez, şi îşi propune să sculpteze în bobul de mac. „Nu ştiu dacă sunt artist, poate nu fac decât un exerciţiu de admiraţie pentru cei din jur”, spune Ioan Astalus, care a mai făcut metaloplastie şi pictură de diverse tehnici. „Şase luni mi-a luat să fac dăltiţe din ac de seringă pentru recordul mondial, a celei mai mici corăbii într-o sticlă, de 16 mm”, spune Astalus, care a mai scris Luceafărul şi imnul ţării pe beţe de chibrit. Se pregăteşte să publice a zecea sa carte şi afirmă că se va opri la 30, numărul cărţilor de poker. E o istorie a Albaniei, legată de originile protoromânilor, a limbii pelasge, urmând o lucrare despre Zalmioxis, cu chipul căruia a şi ţinut să se fotografieze. Sunt cărţi de beletristică, istorice, aforisme şi poezie.

Ca ecologist convins, a scris un ghid al culegătorului de plante medicinale. E de asemenea grafician, serios şi… caricaturist, având mii de lucrări, cu expoziţii prin ţară – de pildă Sala Radio din Bucureşti – şi are în pregătire o alta, cea mai mare din Europa, de peste 1.000 de lucrări, la Lingoto, în Italia. „Desenez cu plăcere în tren, fiindcă zgâlţâitul cerne şi rămâne esenţa”, explică Astalus, care îşi pregăteşte un doctorat în ecologie, dorind să fie primul şef de tren cu doctorat.

Călătoreşte pentru a înţelege

Ca un adevărat CFR-ist, a vizitat China mergând dus-întors cu Transsiberianul. Pregătindu-se să meargă la Polul Nord, a ajuns în Africa. „I-am cunoscut pe tuaregi, care se mută ghidaţi de muezinul lor, fără legătură cu anotimpuri, resurse, război, în perimetrele Marocului, Mauritaniei, Togo şi a statului Mali. Paradoxal, obiceiurile lor seamănă cu a populaţiilor din Nepal şi Tibet”, a constatat Astalus. Acesta se mai implică şi în viaţa socială, ca preşedintele Fundaţiei Asturian, oferind burse pentru tineri supradotaţi. În plus la  Casa de copii de la Bărdeşti, utilizează art-terapia, folosită ca factor de socializare şi comunicare.  

Întrebări şi răspunsuri


Ce reprezintă pentru tine talentul?
Cred că talentul ţine de a putea să faci ce nu pot alţii. Eu oricum încă nu am descoperit că aş fi talentat.
Cum te-ai caracteriza pe tine însuţi?
Probabil că sunt un personaj în privinţa căruia contrariile sunt la ele acasă.
Defineşte excentricitatea
Este o stare de normalitate, pe care ţi-o accepţi sau nu.
Cine crezi că eşti tu?
Păi, nimic altceva decât prelungirea unor dorinţe ale strămoşilor mei, care au fost călători, artişti, conducători de oameni şi semănători de istorie.

Ce îi place
Ştie să-şi drămuiască foarte bine timpul. Admiră natura şi e mândru că a reuşit să salveze, lângă Sovata, o specie de ghiocel, „Galantus aurea”, din a cărui bulb se extrage galantamina, o substanţă anti-îmbătrânire. Îi place să controleze biografia celor care pot deveni incomozi pentru biografia sa. Uniunea artiştilor străini din Franţa l-a numit părintele artei vegetale. Caută ascunsul, aflând că în fiecare bob de grâu este chipul lui Isus, dacă îl priveşti dinspre partea care încolţeşte.

Ce nu îi place
Faptul că poate dormi. Apoi, îi displace profund lipsa de sinceritate, în viaţă în general şi mai ales politică. „-Ştii ce nu-i plac lui Bulă la şcoală? -Pauzele dintre recreaţii”, spune acest banc, caracterizându-i pe unii dintre semenii săi.


Profil

Născut
5 martie 1957, localitatea Gâmbuţ, jud. Mureş

Studii 
Drept şi sociologie la Bucureşti, masterat în politici structurale

Profesie
 fochist

Căsătorit
 doi copii

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite