Târgu-Mureş: Profil / Eduard Costin “Oamenii şi arta în special nu au cum să piară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 14 martie a  împlinit 93 de ani. Eduard Costin, decanul de vârstă al sculptorilor târgumureşeni ne-a povestit din amintirile vieţii, dorind să ofere el un cadou mureşenilor.

Cu o memorie prodigioasă şi o vitalitate de invidiat, Eduard Costin vorbeşte firesc, cu demnitate, despre suferinţe, boli şi victorii. Ca moldovean e legat de Dumnezeu şi de „şeful de trib”, Ştefan cel Mare, însă marca ardeleanului e pregnantă, domnia sa trăind cedarea din 1940 şi războiul ce a urmat. Şi-a descoperit talentul artistic la şcoala primară din Oradea, învăţând să deseneze, să mânuiască lutul, să cioplească lemnul.

„Toţi îi spuneau tatălui meu că voi fi cineva pe linie militară şi în 1927 el m-a adus la Târgu Mureş la şcoala militară, oraş în care voi reveni peste 41 de ani. Un necaz în familie a determinat renunţarea la această carieră, am revenit la Oradea la Liceul „Emanuel Gojdu”, pe care nu l-am absolvit din pricini financiare, şi la îndemnul dascălilor mei am urmat traseul artistic, absolvind Şcoala de arte şi meserii”, rememorează Eduard Costin.

Anii războiului, cu ordalia rusească

La terminarea facultăţii, în 1939, nori negri s-au adunat peste ţară, Eduard Costin ratând continuarea studiilor artistice la Paris. A intrat sub arme la Transmisiuni la Cluj, după care Ardealul a fost cedat şi s-a retras cu unitatea la Deva. Iar la celebrul ordin antonescian: „soldaţi, treceţi Prutul”, a ajuns la Odessa, prin stepa kalmukă, traversând Nistrul, Bugul şi cotul Donului la Stalingrad.

„Doar noi, transmisioniştii, am spart încercuirea rusească, pe o iarnă cruntă, îndreptându-ne spre Marea de Azov şi Rostov, revenind la Odessa şi Tighina şi înapoi în ţară în 1943, la Deva”, îşi aminteşte Eduard Costin. Un alt ordin l-a readus la unitate, cu care a ajuns în Moldova, unde s-a întâlnit cu armata rusească, aflată în contraofensivă. „În 1944, am alcătuit o divizie românească, participând la eliberarea Ardealului, a Ungariei şi Cehoslovaciei, până la pacea din mai 1945 şi am revenit la Turda, la familie”, povesteşte domnia sa.

Profesor, cioplitor în lemn şi piatră, sculptor de iconostase

În 1968 a venit la Târgu Mureş unde era necesară înfiinţarea unei catedre de sculptură la Casa Pionierilor, şi s-a prezentat devenind primul dascăl din oraş, “în condiţiile în care nici la Liceul de Artă nu exista aşa ceva”, spune Eduard Costin. Între timp, sculptorul şi-a consolidat cariera, având expoziţii în Turda, Cluj şi Târgu Mureş. „Din 1977, după ieşirea la pensie mi s-a propus să sculptez ornamentaţiile iconostaselor de biserici, ortodoxe şi greco-catolice, în Sibiu, Cluj şi Mureş, participând şi la mai multe tabere de sculptură. Am lucrări în SUA, Anglia, Franţa, Germania, Ungaria, în lemn şi bronz…”. La final s-a caracterizat printr-o poezie proprie: „Zodie”: „Mă cheamă zările albastre, cu tonuri azurii, în candele măiastre (…)/ Cine-ar mai putea să ştie, că cea fost, a fost să fie/ Hărăzit de Domnul sfânt, la venirea-mi pe pământ/ Într-un început de seară, dintr-un colţ de primăvară/ După cum se povesteşte, într-o zodie de Peşte”…


Întrebări şi răspunsuri

Spre ce ne îndreptăm?
Întrebarea asta mi-o pun şi eu… Oamenii şi arta în special nu au cum să piară. Am citit cărţi de istoria religiilor, vrând să cunosc toate orientările de gândire, şi să înţeleg.
Ce alte pasiuni mai aveţi?
Scriu poezii, la 90 de ani fiindu-mi publicate două plachete de versuri cu fotografii ale sculpturilor mele. M-au onorat cu distincţii ministrul Meleşcanu, prefectul de Mureş, primarul Târgu Mureşului, devenind şi senior al oraşului.
Sunteţi un om modest?
Nu prea, fiindcă atunci când am avut dreptate, nu m-am lăsat.


Ce îi place

E un optimist incurabil. Nu s-a gândit să devină pentru alţii un etalon. E un tip conştiincios, când porneşte o treabă vrea să o ducă până la capăt, chiar dacă se ivesc piedici. Îi place natura, a cutreierat ţara peste tot, fiind un mare pescar de păstrăvi. E unul dintre motivele pentru care şi-a păstrat vitalitatea până la această vârstă venerabilă. Unele dintre bolile ce le-a avut, precum silicoza, s-au vindecat aproape miraculos, fără să intervină prea mult doctorii.

Ce nu îi place

Felul în care politicienii, cei care se ocupă de bunul mers al lucrurilor, îşi fac datoria – se ocupă de propria persoană în loc de datoria pentru ţară.

PROFIL

Născut
14 martie 1916, Vaslui

Studii
absolvent la Bucureşti al secţiei sculptură a Şcolii superioare de Artă

Stare civilă
Căsătorit, o fiică

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite