Târgu-Mureş: Fanii mărcii Audi se întâlnesc la Promenada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Club Audi România organizeată duminică o primă reuniune a fanilor mărcii în Transilvania. Întâlnirea este programată în parcarea Promenada Mall şi va fi urmată de o paradă.

Toţi posesorii unui automobil marca Audi, sau simpli simpatizanţi ai mărcii germane şi-au dat întâlnire la Târgu Mureş, duminică de la ora 11.00, în parcarea de la Promenada Mall. Este prima dată când şoferii de Audi din Transilvania se întâlnesc pentru un schimb de experienţă. Târgu Mureşul a fost ales de către organizatori deoarece se află la distanţă mică de majoritatea oraşelor din zona Ardealului şi pentru că locaţia aleasă permite staţionarea a peste 50 de maşini.

„Totul a pornit de la forumul www.clubaudi.ro, unde toţi iubitorii mărcii Audi discută despre maşinile lor. Am decis că e timpul să ne întâlnim, mai ales că grupul nostru creşte constant. La Târgu Mureş ne propunem în primul rând să ne cunoaştem mai bine, să realizăm un util schimb de experienţă şi apoi să ne distrăm alături de maşinile noastre”, ne-a declarat Dan Rus, unul dintre organizatorii evenimentului.

În momentul de faţă şi-au anunţat prezenţa aproximativ 50 de şoferi la întâlnirea Audiştilor de duminică, dar e de aşteptat ca numărul lor să crească. După încheierea evenimentului, şoferii vor face un tur al oraşului şi vor vizita principalele puncte de atracţie ale Târgu Mureşului, Platoul Corneşti şi Complexul Weekend.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite