Târgu-Mureş: Elevii vor afla dacă băncile le provoacă afecţiuni de coloană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii mureşeni vor fi consultaţi gratuit pentru depistarea scoliozei. Scolioza este o afecţiune a coloanei vertebrale, elevii fiind predispuşi să sufere din cauza mobilierului.

Scolioza este o afecţiune deosebit de gravă şi frecvent întâlnită la tineri, cu repercusiuni grave la vârsta maturităţii. Pentru a prevenii această boală, dar şi pentru a depista cazurile noi, compania OrtoProfil Prod România, fabricant şi distribuitor al dispozitivelor medicale, organizează o campanie naţională prin care îşi propune să contribuie la diagnosticarea şi tratarea precoce a deviaţiilor coloanei vertebrale.

„Statisticile arată că ţara noastră este pe primele locuri în lume în ceea ce priveşte frecvenţa scoliozelor grave, dar din păcate în cele mai multe cazuri aceasta este diagnosticată tardiv, pacienţii prezentându-se la un control medical după luni sau chiar după ani de evoluţie a bolii, deşi un simplu control periodic i-ar putea salva de o viitoare intervenţie chirurgicală”, a precizat Vargancsik Tekla, purtător de cuvând al companiei OrtoProfil.

Campania se va desfăşura în şcolile din Târgu-Mureş, Bucureşti, Oradea, Craiova, Braşov şi Sibiu. La Târgu-Mureş campania de depistare precoce a scoliozei va debuta peste două săptămâni, iar în cadrul acesteia elevii de clasele a VII şi a VIII-a a unor şcoli mureşene vor fi consultaţi de un medic specialist.

Scolioza este o deviere a axului coloanei vertebrale în trei planuri, care poate să apară în zona cervicală, toracică, lombară sau toraco-lombară, care se evidenţiază mai ales în timpul pubertăţii. Cauzele apariţiei scoliozei sunt afecţiunile congeniatale, distrofia musculară progresivă, paralizia peri şi post natală, dar şi factorii endocrini.

„Grupul ţintă al campaniei îl reprezintă elevii cu vârste între 13 şi 15 ani, iar dacă vor fi depistate cazuri de scolioză, copiii vor fi trimişi la un medic specialist pentru investigaţii mai amănunţite. Consultaţiile efectuate în şolile mureşene vor fi gratuite”, a mai precizat Vargancsik Tekla.

Părinţii trebuie să ştie că scolioza este o boală nedureroasă, de aceea trebuie diagnosticată de un specialist. După depistare boala se poate trata folosindu-se gimnastica medicală, sau, în cazurile grave, un corset special. Acesta este un dispozitiv medical ce are scopul de a se opune agravării curburii scoliotice şi duce la ameliorarea staticii vertebrale, iar preţul acestuia este decontat de către Casa de Asigurări de Sănătate.

Date statistice

Scolioza predomină la adolescenţii de sex feminin, fiind întâlnită în proporţie de 72% la fete. Formele severe ale bolii apar în proporţie de 10 la 1 la fete faţă de băieţi. Scoliozele se evideţiază mai ales în perioada de creştere rapidă din timpul pubertăţii, existând însă şi forme care apar şi mai devreme. Pentru curburi de peste 50 de grade ale coloanei se recomandă intervenţia chirurgicală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite