Târgu-Jiu: Doar 600 de bilete pentru suporterii Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Universitatea Craiova a solicitat  un număr de 2000 de bilete pentru suporterii care vor dori să susţină echipa duminică, la Târgu-Jiu, dar oficialii de la Pandurii nu au putut oferi mai mult de 600.

Derbiul Olteniei dintre Pandurii şi Universitatea a stârnit mare interes. Oficialii echipei gorjene se aşteaptă ca stadionul să fie arhiplin, aşa că au scos la vânzare maximum de bilete, 1500, ţinând cont de capacitatea stadionului de la Târgu-Jiu şi de numărul de abonamente (7.500). Ştiinţa a solicitat însă 2000 de tichete numai pentru fanii care ar urma să sosească de la Craiova, punându-i în impas pe diriguitorii gorjeni. Aceştia consideră meciul ca unul cu grad maxim de risc şi au decis să renunţe la cele 500 gratuităţi pentru femei, copii şi pensionari care le ofereau la fiecare meci, biletele urmând să fie trimise la Craiova.

„Cerere de bilete depăşeşete cu mult capacitatea stadionului. Aşa că nu mai putem oferi gratuităţi. Cei de la Craiova au cerut 2000 de bilete pentru fanii echipei din toată Oltenia, dar nu le-am putut da mai mult de 600. Restul de 1500 vor fi scoase la vânzare aşa cum am stabilit, sâmbătă dimineaţă. Dar pot fi cumpărate de oricine, pentru că şi aici, la Târgu-Jiu, sunt mulţi  gorjeni care ţin cu Universitatea. Cei 600 de fani ai Craiovei vor sta la peluza dinspre Poliţie, însă şi în restul stadionului vor fi, cu siguranţă, mulţi suporteri ai Ştiinţei“, ne-a precizat vicepreşedintele clubului Pandurii, Viorel Temelescu.

Preţuri ca pentru confruntările cu granzii

Biletele la Pandurii - Universitatea vor fi mai scumpe, preţurile fiind cele cu care gorjenii sunt obişnuiţi la duelurile cu granzii campionatului, Dinamo, Steaua, Timişoara sau CFR Cluj. Astfel, la peluze, un tichet va costa 20 de lei, în timp ce la tribuna I şi a II-a preţul va fi de 30 lei, respectiv 25 de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite