Târgu-Jiu: Retragerea finanţării CJ Gorj nu afectează Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre finanţatorii clubului Pandurii, Consiliul Judeţean Gorj, a anunţat că va retrage finanţarea clubului de fotbal. Preşedintele instituţiei, Ion Călinoiu, a precizat că s-a redus bugetul pentru viitorul sezon şi de aceea s-a ajuns la această situaţie, Consiliul Judeţean renunţând la finanţarea fotbalului.


Clubul Pandurii era finanţat până acum de USMO, SNLO, Artego SA, Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local Târgu Jiu şi cele două complexe energetice din Rovinari şi Turceni. „Rovinariul a dat 12 miliarde până acum. Anul trecut s-a dat 15 miliarde pe tot anul, şi acum s-a dat 12 şi suntem la jumătatea anului. Turceniul, Rovinari, USMO, Artego şi SNLO şi-au achitat sumele datorate către club şi practic de la ei am trăit în acest sezon. Sponsori întotdeauna au fost şi am mai avut şi anul acesta câte un milion de dolari sponsorizări de la două firme. Energy Holding şi Riviera Grup au contribuit la finanţarea clubului cu 2 milioane de dolari” a explicat preşedintele Condescu situaţia finanţării clubului în acest moment, clubul Pandurii având în acest sezon un buget de cinci milioane de euro.

Vor vinde bilete la loja consilierilor


Retragerea finanţării de către Consiliul Judeţean nu este o mare problemă pentru club, preşedintele Condescu susţinând că are şi soluţia de recuperare a celor 500 000 de lei care veneau din partea CJ Gorj: „Nu este nicio problemă, dacă nu ne mai sprijinită Consiliul Judeţean, loja pe care o au ei în primire la stadion o să o închiriem cu mai mulţi bani decât dădeau cei de la consiliu. Acei bani îi scoatem fără probleme. Dacă facem un calcul, ce au din partea noastră şi ce primim, nu ne dau mai nimic. Dar e bine să ai o relaţie bună cu ei.”  Clubul Pandurii a mai închiriat până acum şi alte loje oficiale obţinând sume destul de mari după cum a precizat Condescu: „Am închiriat o lojă cu zece locuri pe un sezon unei firme contra sumei de 1,5 miliarde lei vechi. La o altă firmă am închiriat o altă lojă cu două miliarde lei vechi.”

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite