Târgu-Jiu: Olimpicii au făcut primul pas pe drumul cu stele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Olimpicii au făcut primul pas pe drumul cu stele
Târgu-Jiu: Olimpicii au făcut primul pas pe drumul cu stele

Emoţiile, aplauzele şi entusiasmul au făcut să tresară inimile celor prezenţi ieri la ceremonia de premiere.

52 de elevi ai liceelor gorjene care au obţinut rezultate bune la olimpiade au fost premiaţi astăzi. Evenimentul, desfăşurat sub sloganul Eu sunt Kalumea, a umplut la refuz sala teatrului Elvira Godeanu. Mândri de rezultatele elevilor, târgujienii au venit astăzi la Teatrul Elvira Godeanu ca să vadă festivitatea tinerilor care au adus premii în Gorj. Sala a fost neincăpătoare pentru oamenii care intrau şi aşa năuciţi după ce la intrarea au făcut o întoarcere în timp la întâlnirea cu „gangsterii” de la uşă sau după ce au primit un ziar de la Gavroche. “Am rămas extreme de impresionată de când am intrat în teatru. Este un specatcol organizat minunat şi plin de originalitate. În sfârşit ce va frumos şi pentru olimpicii noştri”, a declarat Maria Văduva, un specatator.


S-a aplaudat frenetic


Spectacolul de astăzi a avut multe momente pe placul publicului dar momentul în care a apărut pe scenă Ion Stoica, premiatul de la Cannes, s-a aplaudat frenetic. Actorul  le-a vorbit tinerilor olimpici despre importanţa de a nu renunţa la vise : „Vă doresc tuturor să aveţi parte de senzaţiile pe care le trăiesc eu acum. E minunat să-ţi împlineşti visele. Aţi ajuns în Olimp Kalumea aşă că rămâneţi acolo!”. Un alt moment extrem de aplaudat a fost cel în care a cântat trupa Caractere Band dar şi atunci când olimpicii au fost aduşi pe scenă, au primit diploma şi au semnat pe covorul cu stele, cel care le marchează drumul către Olimp.


Emoţii mari


Un moment plin de emoţie a fost atunci când olimpicii de pe scenă şi-au aplaudat profesorii care i-au ajutat să obţină astfel de rezultate. “Totul a fost unic şi original. Am rămas surprinsă permanent de desfăşurarea spectacolului iar ideea ci drumul cu stele a fost grozavă. Am simţit că un moment ca astă merită toate sacrificiile ”, a declarat Amalia Toxen, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Muzică şi arte plastic din Târgu-Jiu, locul întâi la Olimpiada de Teatru. Profesorul Elena Roată, autorul moral al evenimentului, a declarat:” Sunt plină de idei care pot să schimbe comportamente, mentalităţi, care pot să provoace talentul acestor copii minunaţi. Ideile le împărtăşesc celor mai tineri decât mine şi constat că acest eveniment este primul pas către un Olimp al artei şi ştiinţei. Este prima acţiune de acest fel şi sper să mai fie multe, multe altele”.

 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite