Târgu-Jiu: Ileana Bacîtea cântă de la 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai veche solistă a Ansamblului Profesionist “Doina Gorjului“ din Târgu-Jiu i-a rămas fidelă chiar şi în perioadele când soarta acestuia era incertă.

Primul festival de muzică la care a participat Ileana Bacîtea a fost Festivalul „Corabia de aur“ din judeţul Olt, în perioada liceului. Mai târziu a urmat Festivalul „Cântec nou“ din Mehedinţi, apoi „Jiule, pe malul tău“, care acum poartă numele Mariei Lătăreţu, la acesta câştigând locul al doilea. După absolvirea liceului, la 20 de ani, a participat la un concurs pentru ocuparea unui post de solist vocal în cadrul Ansamblului „Doina Gorjului“. Membrii comisiei au fost impresionaţi şi au angajat-o ca solistă.

Ileana Bacîtea nu a lăsat ansamblul să moară

„În perioada anilor ’90 erau mari probleme, dar n-am ţinut cont de propuneri şi am rămas alături de o mână de oameni cu care am şi salvat ansamblul de la desfiinţare. Neavând fonduri, o perioadă mare de timp, cântam fără a fi plătiţi şi aşa am reuşit să-l menţinem în viaţă.
În timpul primului turneu, la Vatra Dornei, şi-a pus o dorinţă în timp ce mânca întâiul bob de strugure din acel an. Dorinţa era ca ansamblul să nu se desfiinţeze niciodată.

Mereu preocupată de tradiţie

Ileana Bacîtea îşi aminteşte şi acum lacrimile de emoţie care i-au curs la înregistrarea primului disc Electrecord. Printre melodiile de atunci s-au numărat „Tinerea plecai din sat“ şi „Greu în viaţă să iubeşti“, sub bagheta regretatului maestru Marin Ghiocel. Au urmat numeroase CD-uri.

„În cântecul meu se regăsesc perle ale folclorului. Am preluat piese de muzică populară de la mari artişti: Filofteia Lăcătuşu, Maria Apostol, Maria Lătăreţu, pentru că am vrut să duc mai departe folclorul tradiţional. Aceste renumite şi neuitate soliste trăiesc prin noi şi cântecele noastre“, povesteşte Ileana Bacîtea.
Cel mai recent turneu al său a fost în Israel, unde a avut fericita ocazie de a vedea Mormântul Sfânt. „M-a marcat, m-a transformat, am devenit mai sensibilă“, mărturiseşte interpreta.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite