Târgu-Jiu: Energia a pierdut în faţa campioanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gorjenii de la Energia Pandurii n-au mai repetat performanţa din campionat şi în Cupa României şi au cedat în faţa campioanei, scor 33-26.

Energia Pandurii a fost doar la plimbare la Sibiu, nereuşind o calificare în Cupa României. Gorjenii au fost eliminaţi din competiţie de campioana României, HCM Constanţa, care i-a surclasat la şapte goluri diferenţă.

Truică s-a accidentat înainte de meci

Aşa cum se aştepta şi antrenorul Vasile Stângă meciul de la Sibiu cu campionii nu a mai semănat deloc cu cel de la Târgu Jiu. Gorjenii au fost învinşi de această dată formaţia constănţeană folosind lotul de bază după ce la Târgu Jiu venise cu foarte mulţi absenţi. Practic la acest meci tehnicianul nu a folosit decât 8-9 jucători pentru că înaintea jocului s-a mai accidentat şi Truică şi nu a putut intra pe teren. “Accidentarea lui Truică a dat totul peste cap. E greu să joci contra Constanţei într-un efectiv redus. Până în minutul 18 am mers cap la cap, dar apoi s-a văzut diferenţa de lot, dar nu şi a primilor şapte. Ei aveau rezerve care intrau în teren cu suflu proaspăt, în timp ce noi ne chinuiam cu ce avem”, a declarat şupă meci preşedintele secţiei de handbal de la Energia, Gore Popescu.

S-au bătut cât au putut

Antrenorul Vasile Stângă s-a arătat mai îngăduitor cu jucătorii şi nu i-a mai criticat de această dată, cu mici excepţii,  chiar dacă au pierdut jocul cu campioana. „Una peste alta n-a fost rău, ne-am bătut cu ei cât ne-au ţinut puterile. Am rezistat prima repriză 15 minute după care ei s-au dus la o diferenţă mai mare de scor. A doua repriză i-am bătut noi, dar degeaba.” Portarul Kosanovic a fost cel care a rămas în vizorul tehnicianului şi de această dată: “Kosanovic a jucat foarte prost şi cred că se gândeşte la plecare. Rădulescu a apărat ce şi ce. Dar, am fost afectaţi de accidentarea lui Truică care nu a jucat, aşa că la un moment dat am trimis în teren rezervele: Radu Costel şi Vasiloiu. Bilă albă pentru Păiuş, cred că prin golurile lui am fost ţinuţi în joc. Oricum, nu puteam avea pretenţii prea mari şi cred că am ieşit cu fruntea sus. Am făcut ce am putut, bine că am rezistat 60 de minute pentru că s-a văzut o oboseală.”

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite