Târgu-Jiu: Copiii meşteri şi-au expus lucrările la Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Copiii meşteri şi-au expus lucrările la Târgu-Jiu
Târgu-Jiu: Copiii meşteri şi-au expus lucrările la Târgu-Jiu

La Târgul Naţional al Meşterilor Populari au participat 40 de copii din peste 15 judeţe din ţară. Copiii au expus produse tradiţionale specifice zonelor din care provin.

Ajuns la cea de-a patra ediţie, Târgul Naţional al Meşterilor Populari, a reunit meşteri populari tineri din judeţele Gorj. Dolj, Vâlcea, Sălaj, Buzău, Bacău, Mehedinţi, Vâlcea, Arad, Hunedoara şi altele. Vineri şi sâmbătă trecătorii au avut posibilitatea să admire şi să cumpere produsele tradiţionale specifice acestor zone.  Copiii au adus o parte din creaţiile proprii  confecţionate manual la cercurile Cluburilor sau Palatelor din ţară, precum sculptură, tesături, picturi de icoane pe lemn, broderii şi ceramică. Fiecare zonă din ţară a avut proprii reprezentanţi şi un stand cu produse tradiţionale. Meşterii tineri din Gorj au adus la expoziţie sculpturi în lemn, ţesături sepecifice zonei şi tablouri pictate. „Am 11 ani şi pictez icoane pe sticlă de la vârsta de cinci ani. Sper să câştig şi eu un premiu“, spune Mălina Diaconescu. La standul cu produse tradiţionale din Vâlcea puteau fi admirate costumele populare pentru păpuşi. „De mici am învăţat să facem costumaşe pentru păpuşi. Vrem să păstrăm tradiţia şi ne place să lucrăm, toate le-am am învăţat la clubul copiilor Horezu“, a spus Bianca Brandea de 13 ani din Vâlcea.


Ţesături din păr de capră la expoziţie


Copiii din cadrul Clubului Beceni din judeţul Buzău au expus carpete de decor realizate din păr de capră. Profesoara care a iniţiat tinerele în ţesătură este mândră că au învăţat aşa repede secretul acestui meşteşug. „Participăm din anul 1999 la Olimpiada Meşteşugurilor tradiţionale de la Sibiu cu un număr de trei copii şi în fiecare an obţinem locuri fruntaşe. Este singurul club din ţară  care realizează material din păr de capră. Este un meşteşug pe cale de dispariţie, se mai păstrează doar prin mănăstiri. Copiii au prezentat astăzi ţesături tradiţionale în păr de capră care au ca model principal rombul numit suveicuţă“, a declarat Amelia Papazisu, profesor coordonator.


Icoanele sunt cele mai scumpe


Cea mai valoroasă lucrare din cadrul expoziţiei a fost o icoană pictată pe lemn realizată de o tânără meşteră din Sălaj. „Am pictat-o în urmă cu doi ani pe o bucată de lemn foarte veche dăruită de profesorul meu din cadrul Clubului Jibou. Are o valoare de peste 1000 de lei. Am participat şi la un concurs internaţional cu invitaţi din Franţa, Ungaria  şi Spania unde am câştigat premiul special. Atunci l-a pictat pe handbalistul  Marian Cozma şi o succesiune de îngeri în spatele său“, a spus Dunia Bura-Coţ de 17 ani din Sălaj. „Mulţi gorjeni au fost interesaţi să cumpere această lucrare. Bucata de lemn pe care a fost pictată icoana am luat-o dintr-un pod de şură şi am adus-o copiilor la club“, spune Ionel Baltă, profesor.  
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite