Târgu-Jiu: Condescu vrea puncte dar şi spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Condescu doreşte ca meciul cu Craiova să fie unul spectaculos pentru a-i mulţumi pe suporterii care vor veni la meci, indiferent cu cine vor ţine aceştia.

Anii petrecuţi de Pandurii în Liga I au demonstrat că la Târgu Jiu suporterii Universităţii Craiova sunt foarte mulţi, aceştia fiind chiar mai numeroşi decât ai echipei gazdă. Craiova a avut mereu susţinere pe Municipalul din Târgu Jiu nu neapărat din partea fanilor din Craiova cât a celor din Gorj care ţin în continuare cu Craiova chiar dacă au o echipă de Liga I la Târgu Jiu. Preşedintele gorjenilor a şi explicat acest aspect, precizând că majoritatea gorjenilor au crescut cu Ştiinţa iar suporteri ai pandurilor vor fi copii care acum cresc alături de echipă. Condescu însuşi a recunoscut că a fost suporter al Craiovei şi chiar doreşte acum ca echipa din Bănie să ajungă să joace din nou în Europa.

„N-am scăpat de grija retrogradării”


În ceea ce priveşte jocul de duminică, preşedintele Condescu spune că-şi doreşte un fotbal curat şi fără probleme deosebite, acesta fiind deschis oricărui rezultat: „Eu vreau să fie un meci frumos, care să nu ridice probleme de arbitraj şi să nu implice accidentări de jucători. O să câştige cel mai bun dar orice rezultat este posibil.”  Ambele echipe luptă pentru puncte, Pandurii pentru a se asigura că n-au probleme cu retrogradarea iar Craiova pentru a ajunge în cupele europene, dincolo de aceste obiective oficialul de la Pandurii dorind să primeze spectacolul: „Noi avem nevoie de puncte pentru că n-am scăpat de grija retrogradării iar Craiova are nevoie pentru a ajunge în cupele europene. Noi vom avea şi deplasări foarte grele după aceea şi e clar că ne dorim să câştigăm cele trei puncte. Dar ne dorim să fie şi un spectacol sportiv pe teren.”

Se aşteaptă la un stadion arhiplin

La fel ca în anii trecuţi, la meciul cu Universitatea conducerea se aşteaptă ca stadionul să fie plin, atît de suporteri ai pandurilor cât şi ai Ştiinţei. „În Târgu Jiu şi în Gorj sunt foarte mulţi susţinători ai Universităţii şi avem şi noi acolo suporterii noştri. N-am jucat prea multe jocuri fără stadion plin pentru că avem 7500 de abonaţi. Că sunt uneori mai puţini oameni, e o altă problemă dacă ei nu pot ajunge la meci dar eu cred că la acest meci stadionul va fi plin. Iar suporterii vor dori acum un meci de calitate şi nu-i va interesa prea mult scorul” a explicat ieri preşedintele Condescu. Pentru meciul cu Universitatea se vor pune în vânzare doar 1500 de bilete, mai puţine decât la meciurile precedente pentru că se aşteaptă ca la acest joc să fie prezenţi toţi abonaţii. Casa de bilete se va deschide sâmbătă la ora 9:00, conducerea aşteptându-se ca acestea să se epiuzeze rapid, fiind posibil ca în ziua meciului să nu se mai găsească.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite