Târgu-Jiu: Bilete insuficiente pentru gorjenii care vor să meargă la tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de pensionari au mers astăzi la Casa de Pensii pentru a vedea dacă sunt pe lista celor care vor merge în staţiune. Peste 3600 de persoane nu vor beneficia de tratament balnear.

În acest an, la nivelul judeţului Gorj au fost alocate 2847 de bilete de tratament în timp ce numărul cererilor a fost de 6476. După adoptarea bugetului alocat pentru 2009 pentru  biletele de tratament balnear mulţi gorjeni nu vor putea merge în niciuna dintre staţiunile aflate pe liste Casei Judeţene  de Pensii (CJP) Gorj în vederea tratării diferitelor afecţiuni medicale. Cei care pot solicita un astfel de bilet sunt: pensionarii, salariaţii, atât din sectorul de stat cât şi cel privat, copiii minori ai salariaţilor şi pensionarilor, copiii minori beneficiari de pensie de urmaş şi tutorii sau curatorii acestora, persoanele adulte cu handicap şi însoţitorii acestora.


Tratament în 20 de staţiuni


Anul acesta doar pentru 20 de  staţiuni balneare  au fost repartizate bilete. Pentru trimestrul II (aprilie, mai, iunie) s-au primit 890 de bilete şi 2809 cereri, iar pentru celelalte trimestre III, IV sunt 2627 de cereri şi doar 1812 bilete. Staţiunile unde pot merge sunt: Amara cu 68 de bilete, Bala 249, Buziaş 208, Covasna 106, Geoagiu 70, Moneasa 42, Olăneşti 544, Herculane 434, Govora 485, Căciulata 272, Felix 216, Techirghiol-Mamaia-Eforie 14, Sângeorz 45, Sinaia 4, Sl.Moldova 2, Sl. Prahova 4, Tuşnad 4, Sovata 37, Lacu Sărat 40, Băltăţeşti 5.


Niciun bilet în staţiuni de tradiţie


Sunt şi staţiuni pentru care Casa Judeţeană de Pensii Gorj nu a primit repartiţie la biletele de tratament. Cei care obişnuiau ca în fiecare an să meargă într-una din staţiunile: Herculane, Pucioasa, Tinca, Turda, Voineasa, 1Mai Oradea, Tg-Ocna, Vatra Dornei, vor trebui să schimbe destinaţia şi asta pentru că nu s-a primit nici măcar un bilet către acestea. „Sunt staţiuni în care prestatorii de servicii hoteliere restaurant şi tratament balnear nu au solicitat să se prezinte la licitaţii cum este cazul staţiunii Săcelu. La Herculane, la SC. Hercules SA, nu am primit niciun bilet, de acolo veneau cele mai multe“, a declarat  Ioana Talău, director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite