Târgu-Jiu: Baschetbaliştii au primit banii pe luna mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămaşi după încheierea sezonului la Târgu Jiu pentru a-şi încasa salariile restante, baschetbaliştii americani de la Energia Rovinari au primit ieri banii pentru luna mai dar încă nu pot pleca acasă deoarece au amânat biletele de avion.

Pentru că Federaţia de Baschet nu a mai programat şi jocurile pentru a doua parte a clasamentului, baschetbaliştii de la Energia au avut posibilitatea  de a intra mai devreme în vacanţă. Conducerea nu luase însă în calcul o astfel de situaţie şi nu avea pregătiţi banii pentru achitarea la zi a salariilor şi a ultimelor rate de contract.

Şi-au amânat biletele de avion

Preşedintele executiv al Energiei, Dan Cumpănaşu,  a explicat că unii dintre jucători au decalat biletele de avion care erau achiziţionate deja pentru data la care s-a încheiat campionatul. Deşi au primit banii, unii jucători şi antrenorul nu pot încă să plece din România pentru că au amânat reprogramat biletele de avion:„Le-am achitat banii şi urmează să plece zilele acestea, Trim pleacă azi şi restul vor pleca săptămâna viitoare, fiecare cum şi-a amânat biletele. Theo cu Josh şi Troup vor pleca luni. Ceilalţi au plecat deja de la sfârşitul campionatului.”

Aveau contract până la 31 mai

Jucătorii americani, ca şi ceilalţi din lot aveau contracte până la data de 31 mai şi banii erau programaţi să le intre în cont după acea dată după cum a explicat preşedintele: „Aveau contracte până la 31 mai dar noi banii le dăm la începutul lunii următoare pentru luna trecută, pentru că aşa avem graficul de plăţi.  Pentru luna mai trebuia să le dau banii la finalul lunii mai. Ei au zis că nu pleacă până nu primesc banii şi pe luna mai. Motivul pentru care au rămas este că ei trebuiau să joace în continuare la play-off dar federaţia a decis să nu se mai joace pentru locurile 5-8. Deci ei erau oricum în program, nu au stat numai pentru bani aici. Dacă se juca erau în campionat încă. Dar federaţia a decis din anumite considerente de economii la bugetul clubului sau altele să nu se mai joace.”

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite