Tăranul român, precaut pe piaţa laptelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Odată în viaţă e cota de lapte gratuită", încearcă ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, pornit la Bragadiru de Teleorman, să promoveze cota de lapte în faţa gospodarului român. şi are

"Odată în viaţă e cota de lapte gratuită", încearcă ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, pornit la Bragadiru de Teleorman, să promoveze cota de lapte în faţa gospodarului român. şi are de convins 1,1 milioane asemenea fermieri, cu 1,7 vaci fiecare.
Cota de lapte dă dreptul fermierului român, după aderare, să comercializeze laptele pe piaţă: numai în cadrul acestei cote poate livra lapte procesatorilor şi poate veni cu lapte şi brânză la piaţă, la oraş. Bineînţeles, dacă nu vrea să păstreze tot laptele pentru autoconsum sau să-l dea la abonaţi, vecini şi prieteni. Chiar dacă nu vrea să o folosească, cota de lapte e dreptul său de a comercializa o anumită cantitate, drept pe care îl poate vinde, la o adică, dacă nu-i face trebuinţă. Atenţie însă cu vânzarea cotei; ungurii şi polonezii s-au grăbit să vândă cota de lapte olandezilor şi acum aceştia produc laptele pe care aveau dreptul să-l producă Ungaria şi Polonia.

Din 1,1 milioane de gospodari, numai 40.000 au cerut cotă de lapte
România are alocată o cotă de lapte de 3 milioane de tone, un milion de tone pentru a fi livrate la procesatori, două milioane pentru vânzări directe. Campania de împărţire a cotei de lapte a început de la 1 august şi se va încheia la 31 octombrie. Acum, la jumătatea perioadei, circa 700.000 de fermieri - din cei 1,1 milioane - au primit cereri pentru acordarea cotei de lapte. Cu cererea în faţă, ţăranii nu s-au prea grăbit să o completeze. Abia circa 40.000 de cereri de cotă de lapte au fost înregistrate. Lucian Elisei, directorul Departamentului de Administrare a Cotei de Lapte din cadrul Ministerului Agriculturii, spune că totuşi abia acum se aşteaptă să apară cereri multe, pentru că cei care au livrat lapte centrelor de colectare au avut nevoie de certificarea procesatorului pe cantitatea livrată.

30% din gospodari, neinteresaţi de cota de lapte
Pentru micii fermieri care livrau lapte centrelor de colectare, cota de lapte ţine cont de cantitatea livrată anul trecut. Pentru ţăranii cu 1-2 vaci care vor să dea lapte pentru vânzare directă, cota de lapte porneşte de la 3.500 l/an, din care se scade dreptul viţelului (400l/an) şi cantitatea calculată pentru fiecare membru de familie (300 l/an). Dănuţ Stănculea, responsabil cu cota de lapte pe Teleorman, spune că circa 30% din gospodari nu sunt interesaţi de cota de lapte. Picu Gheorghe e zootehnist, are patru vaci. E nemulţumit că preţul de achiziţie al laptelui e foarte mic - 5000 lei/l - şi nu este plătit în funcţie de calitate. Marcel Ciulică are 17 vaci. Are mulgătoare, urmează să achiziţioneze şi tanc de răcire. Însă chiar dacă face eforturi să producă lapte conform standardelor europene, este nemulţumit: colectarea se face cu Dacii Papuc, cu containere de plastic, iar până la unitatea de industrializare, în soare, din conformitatea europeană nu mai rămâne nimic. Nenea Florea are 80 de ani. Are o vacă. Nu aude prea bine. Vrea cotă? Da.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite