Tanti Nuti - singura femeie care conduce tramvaiul 34 in schimbul doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se numeste Elena Cercel, lumea ii zice tanti Nuti si are 53 de ani. Barbatii cu care lucreaza ii zic "sefa", chiar daca o considera egala lor. Femeia conduce tramvaiul de cand avea 28 de ani. Isi

Se numeste Elena Cercel, lumea ii zice tanti Nuti si are 53 de ani. Barbatii cu care lucreaza ii zic "sefa", chiar daca o considera egala lor. Femeia conduce tramvaiul de cand avea 28 de ani. Isi aminteste perfect cand s-a urcat prima data in cabina: pe 10 octombrie 1977. Luase examenul cu 46 de puncte, adica maximum, dupa trei luni de scoala in zona Dr. Grozovici, unde a fost colega unei singure fete si a 26 de baieti. Acum este una dintre cele 25 de femei care sunt in Depoul Victoria, din 185 de conducatori de tramvai. Dar este singura manipulanta de la schimbul doi, intre 36 de barbati. De traseele lungi, asa cum este linia 34, fug toti conducatorii de tramvaie. Dar asta ii place Elenei Cercel: "sa vezi lumea, sa o cunosti, sa vezi obiceiurile fiecarui calator". Am gasit-o la Depoul Victoria. Se pregatea de o noua zi de munca, amenajandu-si cabina, pe care o considera a doua casa. Cu o zi inainte, ajunsese acasa mult dupa miezul noptii. asta e programul. Dar nu are probleme acasa. Are un sot care o intelege pentru ca el insusi a avut aceeasi meserie. Nu a dorit sa se casatoreasca oficial cu el, ii spune sot si cu asta basta. A mai avut alti doi parteneri de viata, cu acte in regula, si nu a mers. Prima data s-a maritat la 17 ani. Amandoi sotii au murit, asa ca acum, cu al treilea barbat, cu care este de 16 ani, prefera sa traiasca, si atat. "Am avut in viata mari deceptii. Am trecut peste ele. Conteaza foarte mult optimismul", spune femeia. Prefera sa nu discute problemele personale la serviciu, doar in caz de forta majora cere un sfat. Mii de oameni circula zilnic pe linia 34. Multi dintre acestia sunt dusi la destinatie de tanti Nuti. Tramvaiul gol are 30 de tone, iar plin, ajunge si la 55 tone. Traseul 34 este cea mai aglomerata ruta din Capitala, alaturi de liniile 41 si 21. Dar 34 circula prin zone cu cea mai mare cifra a tamponarilor - Lizeanu, Stefan cel Mare. Elena Cercel a avut parte recent de o tamponare, singura in care a fost implicata. A incercat sa dea inapoi si a lovit masina unui director de banca. Acum trebuie sa plateasca o amenda de 600.000 lei, vagonul fiind asigurat. "Am gresit, suport consecintele", spune femeia. Vara nu este deloc usor in cabina, cand temperatura ajunge chiar si la 70 grade. "Cum ma descurc? Beau multa apa, pun prosop ud pe cap, si imi fac treaba", spune vatmanita. Seful sau, Valentin Culea a lucrat cu "doamna Cercel" si in alte depouri. O da exemplu manipulantelor mai tinere, pentru ca se distinge prin forta si curajul pe care le are in momente critice. "In caz de evenimente neplacute, reactioneaza mai repede decat un barbat, lucru care este extraordinar de important pentru un conducator de tramvai. Este una dintre femeile care au rezistat la manivela si care sunt conducatori adevarati, putand da oricand lectii oricarui sofer", spune Valentin Culea. Iar tanti Nuti sfatuieste tinerele sa faca aceasta scoala doar daca au vointa de fier, daca nu... sa o lase balta, pentru ca aceasta meserie este pentru oameni care stiu ce vor si sunt capabili de ceea ce vor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite