Tanar de 18 ani, injunghiat mortal de un colindator intr-un cartier bucurestean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot in Bucuresti, luni, un barbat de 41 de ani si-a ciopartit tatal cu un cutit, dupa ce a baut 1,5 litri de coniac

Un colindator din comuna ilfoveana Domnesti a fost retinut de Politie, dupa ce a injunghiat mortal un tanar in cartierul bucurestean Drumul Taberei. Tudor Danut, in varsta de 35 de ani, plecase la colindat in Capitala, luni dimineata, fiind insotit de fiul sau in varsta de 8 ani si inca un minor in varsta de 14 ani. In jurul orei 14, cei trei au hotarat sa se intoarca acasa, oprindu-se in drum in Piata Moghioros. Ei au furat un cutit de pe taraba unui negustor, dupa care s-au indreptat spre statia tramvaiului 41. Aici ei s-au intalnit cu un consatean, Chiorean Viorel, in varsta de 18 ani. Acesta din urma, amintindu-si de un conflict mai vechi pe care-l avea cu minorul de 14 ani, s-a repezit asupra acestuia vrand sa-i ceara socoteala. Intre ei a intervenit Tudor, care a incercat sa-i desparta. In timpul altercatiei, Tudor a scos cutitul si l-a infipt in piept lui Chiorean. Cei trei colindatori s-au urcat apoi in tramvai, pierzandu-si urma printre calatori. Victima, care s-a prabusit intr-o balta de sange, a fost urcata de cativa bucuresteni intr-un taxi si dusa la Spitalul Municipal. Medicii nu i-au mai putut salva viata, neputand face altceva decat sa constate decesul. Intre timp, colindatorii au ajuns acasa. Spre seara insa, rudele victimei, care aflasera ce s-a intamplat, i-au inconjurat casa agresorului, vrand sa-l linseze. Speriat, Tudor Danut s-a urcat in masina si s-a dus direct la Sectia 22 din Capitala, unde s-a predat. El a fost retinut si este cercetat in prezent de politistii de la Serviciul omoruri. In aceeasi zi, in Capitala a mai avut loc o crima. Este vorba de un batran, in varsta de 71 de ani, care a fost ciopartit cu cutitul de propriul sau fiu, in varsta de 41 de ani. Criminalul divortase de sotia sa, cu care avea un copil de 18 ani, si locuia intr-un apartament din cartierul Ozana impreuna cu tatal sau. Cei doi obisnuiau sa se certe foarte des dupa ce consumau mari cantitati de bauturi alcoolice. Asa s-a intamplat si luni seara, in jurul orei 10, cand ei au baut impreuna un litru si jumatate de coniac. In timpul scandalului, batranul a fost injunghiat de 10-15 ori in piept si pe maini, una dintre lovituri primind-o in inima. Asasinul a lasat cutitul infipt pana in plasele in pieptul tatalui sau, dupa care a iesit pe holul blocului sunand la vecini sa cheme politia. El a fost retinut de un echipaj de politie si predat lucratorilor de la Serviciul omoruri. Cercetarile sunt continuate de procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite