Talpes ii santajeaza pe parlamentari cu informatii secrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Sa nu dea Dumnezeu sa spun eu tot ce stiu despre cei care calca stramb si se vad cu dumneavoastra", a amenintat, ieri, printre dinti viitorul ministru de stat Ioan Talpes, vizibil iritat de

"Sa nu dea Dumnezeu sa spun eu tot ce stiu despre cei care calca stramb si se vad cu dumneavoastra", a amenintat, ieri, printre dinti viitorul ministru de stat Ioan Talpes, vizibil iritat de intrebarile parlamentarilor in legatura cu relatia sa cu pedofilul Kurt Treptow. "Eu nu pot sa vorbesc de pedofilul Treptow. Nu cunosc ceva mai abominabil ca pedofilia", a afirmat generalul Talpes, sustinand insa ca legatura sa cu acest cetatean american a fost "ca intre istorici". Audiat in Comisiile parlamentare de aparare si juridice, Talpes a reluat vechea teorie potrivit careia arestarea lui Kurt Treptow "a fost un joc" (de interese - n.n.). El a facut chiar o legatura intre situatia acestuia si faptul ca scandalul a devenit public pe 11 septembrie, la comemorarea unui an de la atacul terorist asupra New York-ului (?!). "Pentru inceput, am crezut ca e vorba de o diversiune majora", a dat o explicatie penibila generalul, care le-a precizat parlamentarilor ca este si specialist in "marea strategie". Pe tot parcursul audierii, ministrul fara portofoliu care se va ocupa si de treburile europene a cerut insistent ca discutiile sa se desfasoare fara presa. "Daca Bulgaria va semna inaintea noastra (n.r. - tratatul de aderare la UE) si se va ajunge la o diferentiere, atunci se poate spune ca am pierdut o sansa", a cugetat, ieri, viitorul ministru de stat, generalul Ioan Talpes, la audiere. Aceasta a fost insa singura afirmatie notabila de politica externa facuta de Talpes pe parcursul audierilor. Viitorul ministru s-a referit vag la "cercurile interesate" care vor ca Romania sa nu intre in Uniunea Europeana si a intrebat retoric cine e proprietarul industriei de trandafiri din Bulgaria, aceasta fiind, dupa gandirea sa, explicatia pentru faptul ca vecinii din sud ne-au luat-o inainte. Ioan Talpes n-a putut raspunde cu precizie ce va face pentru intensificarea negocierilor cu UE - "lobby" a fost singura precizare - si nici sa prezinte doua masuri pentru reforma Justitiei romane. "Sa vedem ce se intampla cu noi. De unde venim si unde ne ducem", a filozofat generalul Talpes in fata parlamentarilor. El nu a putut spune cu exactitate nici macar cate capitole de negociere cu UE erau inchise de Bulgaria si, respectiv, Romania in 2001, balbaindu-se jenat atunci cand Petre Roman i-a corectat afirmatiile. Pe intreaga perioada a audierii, ministrul Apararii, Ioan Mircea Pascu, l-a asistat grijuliu pe viitorul sau sef. Pascu a stat lipit de Talpes, i-a aranjat microfonul, iar la intrebarile mai dificile i-a soptit raspunsurile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite