Tăietori de lemne contracronometru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăietori de lemne contracronometru
Tăietori de lemne contracronometru

Bărbaţii au participat ieri la concursul „Tăietori de lemne", organizat de Direcţia Silvică Suceava, pentru a pune mâna pe marele premiu de 2.000 de euro.

Cei 16 suceveni, reprezentanţi ai direcţiilor silvice din judeţ şi ai întreprinderilor de exploatare a lemnului, s-au întrecut la tăiat lemne contracronometru. Aceştia s-au înscris la competiţia „Tăietori de lemne", care s-a desfăşurat ieri la prânz în parcarea de la complexul comercial Iulius Mall.

„Acest concurs nu este neapărat pentru profesionişti, ci mai degrabă pentru amatori", a spus Adrian Urdoi, unul dintre organizatori. Competiţia a avut o probă cu trei etape: de tăiat un buştean, aşezat pe orizontală, în patru părţi egale, de tăiat un butuc în diagonală cu drujba şi de tăiat un buştean, tot pe verticală, dar cu toporul. Constantin Ipate, din Berchişeşti, a scos cel mai bun timp şi anume două minute, 24 de secunde şi zece miimi, câştigând marele premiu de 2.000 de euro.

Concurs în premieră naţională

„Este primul concurs de acest fel din ţară. Este ceva inedit care se încadrează la categoria sporturilor extreme", a declarat Radu Georgescu, zis Valahul. Pentru participanţii, concursul nu a fost greu, ei fiind obişnuiţi cu acest gen de activitate în munca pe care o depun zilnic la direcţiile silvice din care fac parte.

„Lucrez de 17 ani la o secţie de exploatare a lemnului din Moldoviţa şi din toate probele cea mai grea mi s-a părut cea la topor", a spus Toader Pasinciuc, unul dintre concurenţi.

Cel mai lent concurent a fost Roşca Mircea, care a terminat de tăiat butucii în patru minute şi 50 de secunde, cu mult mai mult faţă de restul concurenţilor. Cei 16 suceveni au avut timp să-şi tragă sufletul timp de zece minute, când a apărut o problemă tehnică: un motofierăstrău s-a defectat. Cel mai ghinionist dintre concurenţi a rămas cu pantalonii pe vine în timp ce tăia butucul cu toporul.

Astăzi, la ora 12.00, a început concursul „Cel mai puternic om", unde sucevenii au avut de tractat un TIR.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite