Tacâmurile de la bunica, ideale pe masa de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Farmecul Sărbătorii Pascale nu stă numai în ce ţi se serveşte, ci şi în ambianţă Până acum, poate credeaţi că, dacă aveţi ouă roşii, cei mai pufoşi cozonaci şi cel mai

Farmecul Sărbătorii Pascale nu stă numai în ce ţi se serveşte, ci şi în ambianţă

Până acum, poate credeaţi că, dacă aveţi ouă roşii, cei mai pufoşi cozonaci şi cel mai fraged drob de miel, e de ajuns pentru a-i impresiona pe invitaţi. În timpurile moderne, atât modul de aranjare al mesei de sărbătoare, cât şi al întregii case sunt importante pentru a simţi pe deplin bucuria Paştelui.

Dacă aţi terminat cu gătitul, casa străluceşte de curăţenie şi vinul se odihneşte în pivniţă, nu mai rămâne decât să vă gândiţi la iepuraş şi la ultimele detalii pentru ca, în Duminica de Paşte, voi şi cei dragi vouă să aveţi parte de o atmosferă plină de bucurie. Aşa că nu uitaţi decoraţiunile. Şi nu staţi prea mult pe gânduri, dacă anul acesta o să fie feţe de masă albe şi şervete de Olanda apretate sau ornamente în culori vesele. Cu puţină inspiraţie, albul şi culorile vii ale primăverii merg de minune împreună.

Masa de Paşte

Pentru a te bucura cel mai mult de culori, faţa de masă în ziua de Paşte e bine să rămână albă! Poţi crea însă "stropi" de culoare pe ea, aşezând tacâmurile pe şerveţele uni - galbene, verzi sau roşii. În loc de clasicul suport, le poţi aşeza pe cele rămase pe o farfurie, legate cu o fundă sau cu un fir de narcisă albă. În centrul mesei, în loc de clasica vază cu flori, scoateţi din dulap cănile de ceai de pe vremea bunicii. Nu uitaţi de tacâmuri, care pot fi şi astăzi la modă. Niciodată n-aţi ştiut la ce să le folosiţi, dar nici nu v-aţi îndurat să le aruncaţi. Şi bine aţi făcut! Puneţi înăuntru apă sau un burete pentru flori care se găseşte în florării şi aranjaţi, fir cu fir, lăcrămioarele, zambilele sau alte flori pitice, care să se potrivească structurii fine a ceştilor. Şi dacă mai există printre voi norocoasele posesoare ale iepurelui-vază, acea vază albă, în formă de iepure, din colecţiile de bibelouri, scoateţi-l rapid de unde e! Iepurele-vază a redevenit cool, e nostim şi e nebun după florile mov, zambile sau stânjenei.

Decoraţiuni pentru locuinţă

Dacă tot v-aţi apucat de decorat, nu puteţi neglija restul locuinţei. O colecţie de câţiva iepuraşi albi, din pluş, aşezaţi pe o măsuţă sau lângă o vază cu narcise albe, se poate tranforma în cel mai fin accesoriu din colţul camerei. Dacă în lada cu jucării a copiilor nu mai e niciunul, vă vindem un pont. La second-handul de pe Strada Doamnei, se vând la kilogram, jucării din pluş, ieftine şi curăţele, care abia aşteaptă să le luaţi acasă. La numai o singură vizită în magazin, am găsit patru iepuri între care, ce e drept, unul nu avea un ochi, dar în ochiul rămas se citea inteligenţa, mare pişicher! Pentru că nu ţin de modă, coşurile cu ouă de Paşte nu pot lipsi din sufragerie! Puteţi aşeza ouăle vopsite pe nuiele, verdeaţă sau hârtie creponată, numai staţi deoparte de suporturile de plastic care imită iarba, sunt de prost gust, doar nu vă doriţi un Paşte de plastic!

O idee inedită este să înlocuiţi coşul de nuiele cu un ghiveci cu iarbă verde. Seminţele de gazon (sau boabele de grâu) se pun cu uşurinţă la încolţit, iar firele de un verde intens, ce răsar în doar câteva zile, vor înveseli încăperea şi vor fi un fundal perfect pentru ouăle în culori pastelate. Mai aşezaţi la intrare un coşuleţ cu ouă de ciocolată, îmbrăcate în staniol colorat, cu care să vă întâmpinaţi musafirii, şi deja diferenţa se va simţi de la uşă.

Şi grădina?

Da, şi grădina. Tradiţia împodobirii unui copac, cu ocazia Crăciunului, poate fi cu uşurinţă extinsă şi de Paşte. Un arbust, un copac şi chiar o plantă agăţătoare pot fi decorate cu ouă colorate - atârnate cu panglici -, iepuraşi, găini pictate sau alte figurine ce amintesc de Sărbătorile de Paşti.

Dacă nu aveţi o curte mare cu flori şi iarbă, aşezaţi pe trepte, lângă uşă, boluri transparente cu flori plutitoare, cărora le-aţi tăiat cozile.

Şi ca să uite că i-aţi <> la tocat zarzavatul, nu uitaţi să îi implicaţi şi pe cei dragi la tot procesul de decorare. Asta îi va bucura foarte mult, numai să nu chemaţi copiii chiar la împachetat ouăle de ciocolată în staniol colorat!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite